Volumul de lemn de foc pentru județul Suceava este de patru ori mai mare datorită amendamentului inițiat de deputatul Pro România, Emanuel Havrici


Intră acum și în grupul de

În acest an, Direcția Silvică Suceava a pus pe piața județului Suceava un volum de patru ori mai mare de lemn de foc pentru populație față de anul 2016. Acest lucru se datorează articolului 59 din Codul Silvic, inițiat de deputatul Pro România, Emanuel Havrici, care face referire la produsele specifice fondului forestier național și prin care lemnul de foc provenit din produse de igienă secundare și accidentale a fost valorificat integral către populație.

Atât la nivel national cât și la nivel local, piaţa lemnului a fost serios afectată de situaţia generală a economiei globale, multe societăţi au falimentat sau se află într-o situaţie foarte grea. Ministerul Mediului şi Pădurilor nu a intervenit pentru sprijinirea acestora, probabil fiind singurul domeniu pe care actualul Guvern a hotărât să nu îl ajute. Fără ajutor guvernamental se vor pierde mii de locuri de muncă.

Din păcate, datorită ezitărilor a actualului guvern, a ministerului de resort, a situației ambigue privind programul SUMAL 2, a întârziat aprovizionarea cu lemne a populației. Însă, până la sfârșitul anului, întregul volum de masă lemnoasă, pus la dispoziție de către Direcția Silvică Suceava și unitățile administrativ – teritoriale care au în proprietate păduri, va ajunge la populație.

Administratorul pădurilor de stat aprovizionează populația cu lemn de încălzire, fie prin vânzare directă prin intermediul Ocoalele Silvice, fie prin furnizare către unitățile administrativ-teritoriale și alte unități finanțate de la bugetul de stat. În general, ca lemn pentru încălzire, este solicitat și se utilizează sortimentul denumit „lemn de foc” adică lemnul care nu poate fi utilizat pentru alte utilizări și prelucrări industriale superioare (pentru obținerea de furnire, cherestele etc). Pentru lemnul de foc din specii de eșență tare, respectiv fag, stejar, carpen, există o cerere mai mare față de cel de rășinoase și alte esențe moi (plop sau salcie).

Publicat de New Times Media SRL Suceava la comanda Partidului Pro România Filiala Suceava. CUI MFC 11200008.


Intră acum și în grupul de