Petru Luhan, vicepresedinte al Grupului „Tinerii membri PPE din Parlamentul European”


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul PD-L/PPE, Petru Luhan, a fost ales marţi în funcţia de vicepreşedinte al grupului “Tinerii membri PPE din Parlamentul European”, grup care reuneşte tineri europarlamentari cu vârste până la 36 ani. “Alegerea în această funcţie mă onorează foarte mult şi mă responsabilizează în acelaşi timp. Avem un grup al tinerilor europarlamentari foarte dinamic şi foarte ambiţios. Cel mai important lucru este însă faptul că există foarte multe obiective comune pentru tinerii din cele 27 de state membre. Astăzi am reuşit să stabilim şi un plan de acţiune general pentru acest mandat. Pentru a realiza acest plan trebuie însă să îmbrăcam haina europeană, respectiv să dezvoltam strategii şi concepte de interes comun”, a declarat eurodeputatul sucevean, care a enumerat totodată şi câteva din obiectivele sale şi ale grupului pentru următorii ani.

In primul rând, a fost menţionată consolidarea relaţiilor dintre tinerii europarlamentari PPE şi tinerii deputaţi din parlamentele naţionale ale statelor membre UE.

Al doilea obiectiv menţionat de Petru Luhan a fost realizarea de campanii de informare la nivelul statelor membre UE asupra structurii instituţionale a UE şi asupra legislaţiei comunitare care afectează viaţa cetăţenilor europeni în mod direct. O altă provocare lansată de europarlamentarul Petru Luhan este co-interesarea tinerilor pentru politică şi eliminarea stereotipurilor politice.

Iniţierea mai multor acte normative care să reprezinte în special interesele tineretului, sub respectarea principiului subsidiarităţii, va constitui o altă preocupare comună a tinerilor europarlamentari şi al deputaţilor din parlamentele naţionale.

In viziunea europarlamentarului PD-L, Petru Luhan, “susţinerea reciprocă pe domenii ce ţin de activitatea propriu zisă a tinerilor colegi europarlamentari reprezintă o altă necesitate pentru a consolida vocea acestora în cadrul Parlamentului European”.

Preşedinte al grupului “Tinerii membri PPE din Parlamentul European” a fost reales germanul Andreas Schwab.


Intră acum și în grupul de