Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, le-a cerut colegilor săi de partid, vineri, în cadrul Conferinţei judeţene extraordinare a PSD să folosească aceleaşi metode pe care le-a folosit PDL pentru a câştiga următoarele alegeri. Parlamentarul le-a explicat membrilor PSD Suceava că nu mai este cazul să se plângă pentru ceea ce a fost în campaniile electorale trecute şi că vor trebui să demonstreze că PSD este cel mai puternic partid doar câştigând competiţii electorale.
El a mai arătat că PSD va trebui să imite PDL pentru a fi câştigători. „Dacă adversarii noştri au reuşit să câştige, trebuie să-i imităm. Omul a folosit întotdeauna mimetismul. Nu spun că dacă ei au furat alegerile, trebuie să furăm şi noi. Spun doar că trebuie să facem şi noi la fel”, a declarat cu suficientă maliţiozitate Eugen Bejinariu. El a mai ţinut să le spună celor prezenţi că membrii PSD s-au implicat în acţiunile electorale şi au făcut eforturi mari pentru a câştiga alegerile, dar că „atât s-a putut”.
Deputatul social-democrat a mai arătat că primarii i-au spus că cei din PDL au ameninţat alegătorii că vor avea de suferit dacă nu va câştiga candidatul PDL, dar că marea greşeală a fost că membrii PSD nu au reuşit să-i convingă pe oameni că în cabina de vot sunt singuri. „Nu putem să dovedim că suntem cel mai mare partid decât câştigând competiţii electorale”, i-a îndemnat Bejinariu pe colegii săi.
Intră acum și în grupul de