Intră acum și în grupul de
Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a anunţat duminică seara că intenţionează să candideze la preşedinţia organizaţiei judeţene Suceava a PSD Suceava şi că va face acest lucru chiar la prima conferinţă judeţeană de alegeri ce ar urma să fie organizată la sfârşitul lunii martie.
Cătălin Nechifor a declarat s-a hotărât să candideze la şefia PSD Suceava, având ca principal obiectiv pentru mandatul său câştigarea alegerilor din 2012. „Proiectul PSD Suceava trebuie să continue cu câştigarea alegerilor din 2012. Suceava nu poate fi un judeţ portocaliu şi vom veni cu o echipă capabilă să convingă electoratul că social-democraţia este cea de care are nevoie judeţul Suceava”, a explicat deputatul sucevean.
El a mai arătat că anul 2008 a fost „un experiment eşuat” pentru că organizaţia din care face parte a pierdut alegerile şi că proiectul său este ca în anul 2012 PSD să obţină preşedinţia CJ Suceava şi majoritatea în CJ Suceava, principalele municipii şi oraşe din judeţ şi consolidarea PSD în zonele rurale, unde cândva social-demoraţia era cea care făcea legea.
Actualul preşedinte al PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat imediat după ce noul preşedinte al PSD a fost ales de Congres, Victor Ponta, că orice membru al organizaţiei poate candida la funcţia de preşedinte şi a evitat să spună dacă va candida pentru un nou mandat. Pe de altă parte surse demne de încredere ne-au declarat că din cei 47 de delegaţi la Congres doat 4 au votat cu Mircea Geoană, printre aceştia aflandu-se şi Gavril Mîrza.
El de altfel a anunţat în cadrul conferinţei judeţene a PSD Suceava faptul că va vota la Contres cu Mircea Geoană. Cum acesta a pierdut fotoliul de preşedinte este foarte probabil ca senatorul Mîrza să nu mai dorească să candideze pentru un nou mandat de lider judeţean.
În organizaţia PSD Suceava urmează să fie organizate în cursul lunii martie conferinţele locale de alegeri care se vor finaliza cu conferinţa judeţeană de alegeri. Cătălin Nechifor a fost lider al orgnaizaţiei judeţene Suceava a Tinerilor Social-Democraţi (TSD) şi vicepreşedinte al organizaţiei naţionale a TSD. El a fost ales europarlamentar în anul 2007 (primul de altfel din istoria politică a acestuik judeţ), pe locul câştigat în urma unui concurs la nivel naţional în interiorul TSD, funcţie la care a renunţat în toamna anului 2008 când a fost ales deputat în colegiul electoral din Fălticeni.
Intră acum și în grupul de