Nouă membri USR în cursa pentru fotoliul de prefect de Suceava. Candidații vor fi departajați de scrisoarea de intenție și de un film de prezentare


Intră acum și în grupul de

Nouă candidați au intrat în cursa internă din USR Suceava pentru funcția de prefect al județului Suceava.

Astfel, potrivit unor surse politice, s-au înscris pentru această funcție Radu Anchidin, Maria Mălinescu, Ștefan Pavăl, Dan Nichiforel, Gheorghe Sologiuc, Lorena Buburuzan, Iulian Cimpoeșu, Teodor Matei și Gelu Duprii.

Înscrierile s-au făcut până duminică seara la ora 23:59.

Dosarul de înscriere trebuia să cuprindă o scrisoare de intenție, în care candidatul își va prezenta modul în care va pune în practică politicile guvernamentale, CV în format Europass, declarație pe proprie răspundere de necolaborare cu Securitatea, precum și declarație pe proprie răspundere că nu are cazier;

Comisia de Selecție a dosarelor se va întruni, cel mai probabil, luni seara, pentru a alege, prin vot secret, o listă de trei nume.

Lista va fi trimisa Biroului Național USR, care va începe intervievarea candidaților, cărora li se solicită și un film de prezentare de maximum 5 minute.

Prefecții și subprefecții ar urma să fie numiți începând cu data de 8 martie 2021.


Intră acum și în grupul de