Nechifor intra in cursa pentru sefia PSD Suceava cu proiectul „Din nou primii” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Deputatul social-democrat, Cătălin Nechifor, actualmente prim-vicepreşedinte al PSD Suceava, a declarat luni că la alegerile de la sfârşitul lunii viitoare, vizează doar funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD.

El a anunţat că proiectul cu care doreşte să câştige şefia PSD Suceava se intitulează „Din nou primii”, la care speră să adere marea majoritate a membrilor de partid. „Proiectul prevede în primul rând detronarea PDL din prima forţă politică a judeţului”, a spus Nechifor care a arătat că primul obiectiv este câştigarea alegerilor locale în cât mai multe localităţi precum şi preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. „< Din nou primii > este proiectul prin care PSD va redeveni la Suceava primul partid politic”, a subliniat Nechifor.

Pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava, ocupată în prezent de senatorul Gavril Mîrza, şi-a mai anunţat candidatura deputatul Eugen Bejinariu, iar vicepreşedintele organizaţiei, consilierul local Ovidiu Donţu, a anunţat la rândul său că intenţionează să-şi depună candidatura.


Intră acum și în grupul de