Vasile Ilie i-a prezentat presedintelui PPE preocuparile PDL


Intră acum și în grupul de

Toate principiile popularilor europeni se vor regăsi în noul statut al PDL, a declarat luni la Bruxelles vicepreşedintele PDL Suceava, Vasile Ilie, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens. Ilie i-a explicat liderului PPEPDL se află în plin proces de alegeri interne şi că urmează să-şi modifice Statutul.

Totodată, în cadrul întâlnirii care a durat mai bine de o oră, el a făcut preşedintelui PPE o prezentare a judeţului Suceava, a programelor europene derulate în acest judeţ, dar şi colaborările din cadrul Euroregiunii „Prutul de Sus” şi din regiunea de dezvoltare Nord Est. Ilie i-a oferit liderului PPE o sculptură din lemn care îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare.

La rândul său, Wilfried Martens, fondator al PPE, a vorbit de istoria partidului şi de faptul că în 14 ţări ale Uniunii Europene sunt preşedinţi sau premieri din partide afiliate PPE. El i-a spus lui Ilie că PPE are relaţii foarte bune cu partidele populare din România, PDL şi UDMR şi consideră că România se află pe drumul cel bun. Martens a subliniat că prin politica pe care PPE o duce Europa are un viitor bun.

În cadrul vizitei pe care o efectuează în Belgia, Vasile Ilie s-a întâlnit, luni cu guvernatorul regiunii Flandra, Andre Denix cu care a discutat despre relaţiile între regiuni şi căruia i-a transmis invitaţia preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, de a vizita judeţul Suceava. Potrivit lui Ilie, guvernatorul Flandrei a acceptat invitaţia, urmând ca data vizitei în Suceava să fie stabilită de comun acord.


Intră acum și în grupul de