De 1 Mai, liderii suceveni ai PSD i-au biciuit pe guvernanti cu …declaratii (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă ţinută chiar de 1 Mai, că actualul Guvern trebuie înlocuit cât mai repede până când situaţia ţării nu va ajunge până acolo încât ţara să devină „neguvernabilă”. Ca să pună şi mai bine degetul pe rană preşedintele social-democraţilor suceveni a ţinut să remarce faptul că în momentul de faţă situaţiile în care se postează guvernanţii „par din „filme cu proşti”.

El a spus că Guvernul Boc are prestaţia cea mai catastrofală din toate guvernele care au condus ţara după 1990, subliniind că s-a ajuns într-o situaţie de haos care creează panică în rândul populaţiei. Potrivit lui Gavril Mîrza, când în ţară sunt 1,2 milioane de şomeri, când pensiile şi salariile bugetarilor scad, când se fac restructurări, când oamenii intră cu frică în spitale neştiind dacă vor ieşi vii de acolo, premierul Emil Boc este preocupat de maşinuţe electrice.

„Parcă suntem în filme cu proşti. Ţara va deveni de neguvernat în scurt timp”, a atras foarte serios atenţia liderul PSD Suceava care este de părere că premierul ar trebui să demisioneze cu întregul guvern şi să lase ţara să fie guvernată de „oameni responsabili”.

Preşedintele PSD Suceava a ţinut să remarce faptul că PDL şi Preşedinţia României sunt preocupate să găsească teme false de dezbatere pentru a acoperi adevăratele preocupări ale populaţiei. „Unul se preocupă de asigurarea de condiţii de cazare de cinci stele pentru găini şi porci, altul face legea câinilor, iar Legea lustraţiei este făcută astfel încât să nu-i afecteze pe Traian Băsescu sau Teodor Stolojan. Cred că zilele următoare o altă temă importantă de dezbatere va fi legată de cine sunt strămoşii lui Ştefan cel Mare”, a declarat ironic Gavril Mîrza.


Intră acum și în grupul de