Alexandru Baisanu: „Avem nesansa sa traim in Suceava si in Romania in acelasi timp” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liderul liberalilor suceveni, Ştefan Alexandru Băişanu, a declarat joi că pe lângă gestionarea defectuoasă a administraţiei locale PDL, sucevenii trebuie să suporte şi amatorismul guvernării PDL, „partid format din ageamii”. „Avem neşansa să trăim în Suceava şi în România în acelaşi timp”, a afirmat preşedintele PNL Suceava.

Potrivit lui Băişanu, administraţia locală a PDL a dovedit amatorismul în gestionarea proiectelor de reabilitare a infrastructurii şi lucrări făcute „în bătaie de joc” anul trecut încep deja să se strice. „Banii se duc pe apa sâmbetei. Nu sunt în stare să gestioneze actualele investiţii cu bani de la UE şi din bugetul local”, a spus liderul PNL Suceava.

El a arătat că un liberal, primarul de Bacău, Romeo Stavarache, reuşeşte cu fonduri mai puţine, să facă mult mai multe lucruri bune pentru oraş decât primarul Sucevei. „Primarul din Bacău a primit mult mai puţini bani de la Guvern, dar face mult mai mult decât cel din Suceava care creează doar haos şi dependenţă de câteva firme”, a spus Băişanu.

Liderul PNL Suceava consideră că cererea lui Traian Băsescu şi Emil Boc la solidaritate este „o insultă la bunul-simţ şi inteligenţa noastră”. „Băsescu şi Boc îndrăznesc să ceară solidaritate de la românii care tot au dat de la ei şi nu au primit nimic în schimb”, a spus liderul liberal sucevean care s-a întrebat de ce Traian Băsescu nu a cerut prin referendumul consultativ să afle părerea românilor şi despre diminuarea salariilor, pensiilor, alocaţiilor pentru copii.

El a subliniat că ieşirea din criză se poate face doar prin decuplarea „clientelei portocalii” de la bugetul de stat şi prin reformarea administraţiei.
„Milioane de euro sunt acum scoşi de la pensionari şi angajaţi ca să se poată lăfăi ei”, a spus Băişanu, adăugând că oamenii care au muncit o viaţă întreagă „sunt acum buzunăriţi” de guvernul PDL. „Ei cred că, cu cât avem mai mulţi săraci, cu atât mai puţin îi va costa pe cei de la PDL să cumpere voturi. Eu cred că românii au învăţat lecţia găleţii portocalii”, a declarat liderul PNL Suceava.

Totodată, Băişanu a spus că PDL încearcă să arunce vinovăţia crizei în care au adus ţara în spatele PNL pentru că în guvernarea liberală s-au majorat salariile şi pensiile. „PDL a reuşit să distrugă tot ceea ce liberalii au construit. După părerea PDL guvernele ar trebui să scadă pensiile şi salariile”, a mai spus Băişanu.
Preşedintele PNL Suceava crede că dacă s-ar organiza acum alegeri, PDL ar ieşi definitiv din istorie.


Intră acum și în grupul de