Presedintele PSD Suceava a anuntat ca el si familia lui vor cumpara doar produse romanesti (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că România nu poate ieşi din criză decât prin propriile puteri. „România nu va ieşi din criză decât prin puterile noaste”, a spus Nechifor.

El a arătat că pentru a susţine economia românească atât el cât şi familia lui vor cumpăra doar produse româneşti.

„Eu şi familia mea vom cumpăra produse româneşti”, a spus Nechifor.

El a arătat că este sceptic că măsurile de austeritate anunţate de Traian Băsescu vor duce la ieşirea din criză pentru că nu sunt dublate şi de măsuri de relansare a economiei şi că se aşteaptă ca în curând să fie adoptate măsuri de creştere de TVA şi a cotei unice de impozitare.

Nechifor a amintit că în urmă cu o lună, când a participat la Madrid la o dezbatere a membrilor comisiilor de buget-finanţe din parlamentele naţionale ale statelor membre UE privind criza economică şi financiară, scenariul care era luat în calcul în cazul României era cel privind creşterea de taxe şi impozite.

„Se pare că vom ajunge şi la acest scenariu”, a mai spus Nechifor.


Intră acum și în grupul de