Intră acum și în grupul de
În cadrul conferinţei „Combaterea cancerului – o prioritate UE”, organizată miercuri seară în cadrul Parlamentulului European de europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, românca Raluca Ioana Van Staden a prezentat senzorul de depistare a cancerului uman în mai puţin de şase minute, invenţie cu care a fost premiată anul acesta la Salonul de la Geneva.
Responsabilul pentru Parteneriatul European pentru Cancer, Nick Fahy, director în cadrul Comisiei Europene, a felicitat-o pe inventatoarea românca pentru invenţia acesteia, arătând pe de altă parte că statele membre ale UE au nevoie de modificarea procedurilor şi protocoalelor de tratamente.
Specialiştii romani prezenţi la dezbatere au vorbit de dotarea precară a spitalelor care au nevoie, ca şi segmentul de cercetare, de o mai bună finanţare, una dintre soluţiile propuse fiind folosirea fondurilor structurale europene.
Europarlamentarul PDL Petru Luhan a anunţat că o va sprijini pe Raluca Ioana Van Staden pentru ca invenţia ei să ajungă cât mai repede în folosul celor suferinzi. “Este esenţial sa ne mişcam repede, mai repede decât o face cancerul”, a declarat europarlamentarul sucevean. El a arătat că, în prezent, cancerul constituia a doua cauză cea mai frecventă de deces în Europa cu peste trei milioane de noi cazuri şi 1,7 milioane de decese pe an, iar statisticile arată că numărul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer se va dubla în următorii 20 de ani.
„Aproape 40 la sută dintre bolnavi au însă mari şanse de supravieţuire dacă boala este detectată din timp. Invenţia doamnei Van Staden reuşeşte să detecteze în doar şase minute dacă pacientul va fi afectat sau nu de cancer, înainte chiar de instalarea în organism. Sperăm ca senzorul să intre cât mai curând în dotarea spitalelor româneşti, imediat după testele clinice din această toamna”, a spus Luhan.
El consideră că şi Comisia Europeană va trebui să facă mai mult pentru a elimina diferenţele mari legate de accesul la tratamentele de care beneficiază bolnavii de cancer din statele membre.
La reuniune au mai participat prof. dr. Mircea Cinteză, membru al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, eurodeputatul Ria Oomen-Ruijtem, membră a intergrupului “Europarlamentarii ce luptă contra cancerului” şi alţi eurodeputaţi, dar şi medici specialişti din România, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi.
Intră acum și în grupul de