Intră acum și în grupul de
Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat, sâmbătă, că nu concepe ca preşedintele organizaţiei sale, Gheorghe Flutur, de a cărui activitate beneficiază întreg partidul, să fie călcat în picioare de diverşi colegi de partid ce nu-şi pot coordona propriile organizaţii.
Orest Onofrei a mai spus în cadrul Conferinţei municipale Suceava a PDL că toţi membrii PDL sunt beneficiari ai muncii pe care a depus-o Gheorghe Flutur în toată Moldova până la intrarea partidului la guvernare şi că el nu consideră normal ca acesta să fie îndepărtat din zone pe care le coordonează. „Nu vreau să am un preşedinte pe care cineva să-l calce în picioare, chiar dacă e din conducerea centrală a partidului”, a spus Onofrei care a adăugat că se aştepta ca aceştia să-i mulţumească lui Flutur.
Gheorghe Flutur a evitat să comenteze afirmaţiile lui Onofrei, spunând doar că „noroc că s-au amânat alegerile la vârf”.
Liderul filialei municipale Iaşi a PDL, senatorul Dumitru Oprea, a declarat, vineri seară, că trimiterea de la centru a unor şefi din partid pentru a monitoriza organizaţia judeţeană Iaşi a democrat-liberalilor reprezintă „ o încălecare, un desant şi o agresiune asupra Moldovei şi Iaşiului”. Dumitru Oprea a declarat că trimiterea unei echipe de la centru la PDL Iaşi, formată din Roberta Anastase, Gheorghe Falcă şi Ioan Oltean, pentru a monitoriza filiala din Iaşi a partidului reprezintă “o încălecare” a Moldovei, el adăugând că totul are legătură cu competiţia internă din interiorul partidului. El a mai spus că filiala ieşeană avea deja un coordonator, acesta fiind Gheorghe Flutur, vicepreşedinte al PDL, caracterizat drept “un om care cunoaşte bine organizaţia, fiind sucevean”.
Senatorul PDL a adăugat că echipa de la Bucureşti a poposit la Iaşi pentru a-i pune la punct pe cei din filială.
Intră acum și în grupul de