Liderul PSD Suceava cere demisia lui Gheorghe Flutur de la carma CJ Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a cerut duminică, într-o conferinţă de presă, demisia preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, acuzându-l de încălcarea autonomiei locale şi a separaţiei puterilor în stat după ce acesta a cerut primarilor să se apere în procesele cu salariaţii şi cadrelor didactice ce cer drepturi salariale.

Nechifor a prezentat o adresă semnată de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a fost transmisă primarilor din judeţ şi în care se arată că tot mai mulţi salariaţi din aparatul de specialitate al primarului şi din învăţământul preuniversitar au acţionat în instanţă pentru acordarea unor sporuri sau drepturi salariale, iar din hotărârile pronunţate în aceste cauze s-a constatat că unii primari au tratat superficial aceste acţiuni şi nu şi-au asigurat apărarea.

„Vă atragem atenţia că vă revine obligaţia de a asigura apărarea intereselor instituţiei dumneavoastră în instanţele de judecată. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a persoanelor care nu au făcut demersurile necesare pentru apărarea intereselor instituţiei”, se menţionează în adresă.

Totodată, se arată că în situaţia în care primarii se confruntă cu probleme deosebite de natură juridică pot consulta Direcţia juridică şi administraţie publică locală a CJ Suceava pentru a stabili căile legale de urmat.

Nechifor susţine că prin această adresă preşedintele CJ Suceava exercită presiuni asupra primarilor care să determine ca oamenii ce au drepturi salariale să nu le primească. „Este o gravă încălcare a principiilor statului de drept, a separaţiei puterilor în stat”, a spus Nechifor. El a mai spus că este un fapt grav că un preşedinte de Consiliu judeţean impune adoptarea unor decizii primarilor în condiţiile în care aceştia au autonomie locală. „Se intră cu cizma în democraţia românească”, a spus Nechifor care i-a cerut lui Gheorghe Flutur să demisioneze din funcţie.

Pe de altă parte, secretarul judeţului Suceava, Dumitru Paşniciuc, a declarat că această adresă a fost trimisă autorităţilor locale în condiţiile în care s-a constatat că doar CJ Suceava se apără în aceste procese. El a arătat că sindicatele din învăţământ şi chiar unele cadre didactice separat au intentat procese pentru drepturi salariale în care au acţionat în instanţă unitatea de învăţământ, ISJ, Primăria din localitate şi CJ Suceava. „Am constatat că doar Consiliul Judeţean de apăra în instanţă”, a spus Paşniciuc care a adăugat că foarte multe procese s-au pierdut şi s-au dat drepturi salariale. „Nu comentez deciziile judecătoreşti ci doar că la procese ne apăram numai noi, Consiliul Judeţean, iar apoi, după ce hotărârile sunt definitive, primarii vin la Consiliul Judeţean şi cer bani pentru că au de achitat drepturile suplimentare”, a spus secretarul judeţului.

El a arătat că în aceste condiţii a considerat că este necesar să fie făcut un front comun al instituţiilor ce au fost acţionate în instanţă. „Aceste procese sunt de interes judeţean, iar Consiliul judeţean este coordonator al problemelor de interes judeţean. Trebuie să ne apăram profesionist”, a spus Paşniciuc care a subliniat că acţiunea CJ Suceava nu este o imixtiune în autonomia locală.


Intră acum și în grupul de