Intră acum și în grupul de
În încercarea de a-i convinge pe deputaţii şi senatorii suceveni ai PDL să voteze moţiunea de cenzură depusă de opoziţie astfel încât măsurile de austeritate ale Guvernului să nu poată fi aplicate, membrii conducerii PNL Suceava au pichetat în week-end sediile PDL şi cabinetele parlamentare din judeţ.
Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că a mers împreună cu mai mulţi membri de partid, dar şi cu cetăţeni, la sediul din cartierul Burdujeni al deputatului PDL de Suceava Ioan Bălan. Potrivit liderului PNL, grupul de liberali l-a aşteptat pe deputat, iar după ce la cabinet a sosit un consilier al acestuia, mai mulţi cetăţeni au intrat în audienţă şi şi-au expus nemulţumirile legate de măsurile de austeritate ce urmează să fie adoptate de guvern.
Băişanu a adăugat că în timp ce aşteptau ieşirea cetăţenilor aflaţi în audienţă, liberalii au fost udaţi cu apă de un locatar din blocul unde se află cabinetul deputatului. „Deşi aşteptam în linişte, un membru sau simpatizant PDL a aruncat cu pungi cu apă, cu brichete inscripţionate cu PDL şi a scos şi un furtun cu apă”, a spus Băişanu. care şi-a exprimat surprinderea că membrii PDL nu înţeleg că orice poate să-şi exprime o opinie în această ţară.
El a mai spus că liberalii l-au aplaudat pe acest locatar pentru că, probabil, a fost cel mai important rol al lui în cadrul activităţii politice din PDL. „Singurul regret este că omul ce şi-a pierdut firea va avea o factură mai mare la apă în condiţiile în care PDL îi taie din salariu”, a mai spus Băişanu.
Intră acum și în grupul de