Presedintele PSD Suceava: Orest Onofrei se acuza singur


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a apreciat, luni, că dacă ceea ce spune este adevărat, prim vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, este pasibil de infracţiunea de tăinuire a infractorului.

Într-un comunicat de presă, Cătălin Nechifor arată că este convins 100% de faptul că senatorul Orest Onofrei a făcut duminică o declaraţie politică, atunci când afirma : „Vreau să-i transmit lui Cătălin Nechifor în nume personal un avertisment şi el o să înţeleagă despre ce este vorba. Când a participat la golănia de la Muzeul Irimescu din Fălticeni nu m-a sunat să mă ia şi pe mine complice”.

Liderul social-democrat sucevean consideră că ţinând cont de vocabularul senatorului PDL pe care şi l-a însuşit de-a lungul carierei profesionale şi politice, este obligatoriu ca Orest Onofrei să clarifice golănia la care s-a referit.

„Totodată, solicit organelor statului, Procuratură şi DNA, să se sesizeze din oficiu la acuzaţiile senatorului PDL şi să clarifice dacă este vorba de o faptă penală, pe care Orest Onofrei dacă o cunoştea nu trebuia să o tăinuiască până în prezent, sau dacă este vorba despre o golăneală metaforică specifică stilului distinsului meu coleg de Parlament”, mai arată Nechifor.

El a transmis membrilor PDL că nu poate fi şantajat şi nici ameninţat, iar dacă cei din PDL ar deţine probe sau indicii asupra unor presupuse fapte ilegale, sunt obligaţi, în conformitate cu legislaţia românească în vigoare, să le facă cunoscute organelor de anchetă ale statului.


Intră acum și în grupul de