PNL Suceava va ajunge pana la CEDO pentru a sustine dreptul la pensie al pensionarilor suceveni (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Pensionarii suceveni care se vor înscrie în Asociaţia pensionarilor furaţi de statul român, iniţiată de liberalii suceveni, vor fi susţinuţi în instanţe până la CEDO de avocaţi ai PNL Suceava pentru ca statul român să le înapoieze banii luaţi prin reducerea pensiilor.

„Vom susţine procese până la CEDO ca banii pe care guvernul Boc-Băsescu-Udrea îi fură acum de la pensionari să fie înapoiaţi prin hotărâri judecătoreşti”, a declarat joi preşedintele PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu.
El a arătat că după ce au promis că vor face minuni la guvernare, parlamentarii PDL au votat menţinerea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor, acesta fiind după opinia sa un vot împotriva intereselor cetăţenilor care i-au trimis în Parlament. „Promiteau din gură ce minuni vor face ei la guvernare şi din mână ofereau găleţi şi orez. Acum vedem dezastrul”, a spus Băişanu.

Liderul liberalilor suceveni a mai spus că parlamentarii PDL votează pentru sărăcirea populaţiei în timp ce lor le cresc veniturile substanţial în perioadă de criză. „PDL fură pe faţă. S-a ajuns în situaţia în care nu mai au frică de nimeni şi de nimic. S-a ajuns la un dezechilibru de forţe încât se fură fără ruşine, nu mai au nici un obstacol în faţă. Nu mai au ruşine şi nici frică de Dumnezeu”, a spus Băişanu.


Intră acum și în grupul de