Intră acum și în grupul de
Numărul secretarilor de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se va înjumătăţi. Secretarul de stat în MDRT, Răzvan Murgeanu, a declarat, joi, la Suceava, că din câte ştie în acest minister vor rămâne doi secretari de stat din cei patru câţi sunt în prezent. „Aşa am înţeles. Este ceea ce am auzit”, a spus Murgeanu care a precizat că nu a luat parte la discuţii.
El a fost completat de vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, care a adăugat că mai întâi trebuie să fie stabilit numărul de ministere care va rămâne. „Să vedem câte minister rămân”, a spus Flutur.
Murgeanu a evitat să răspundă dacă MDRT va fi comasat cu ministerele Transporturilor şi Comunicaţiilor, după cum s-a vehiculat în presă. El a arătat însă că dacă ar fi liderul PDL ar numi în funcţii de ministru doar persoane care au activat şi în administraţia publică locală. „Am fost viceprimar al Capitalei şi mi-a albit barba. E mult mai greu în local decât în central. Dacă aş fi preşedinte al PDL nu aş pune miniştri pe cei care nu au fost în local. Localul e cea mai bună şcoală”, a mai spus Murgeanu.
Guvernul a decis ca numărul secretarilor de stat să fie redus la cel mult două astfel de posturi, singurele exceptate fiind ministerele “mari”, precum ministerele de Interne şi Externe, în a căror organigramă vor fi menţinuţi trei secretari de stat, discuţia urmând însă să continue şi în coaliţie.
Miniştrii s-au reunit, miercuri seara, pentru a discuta despre diminuarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, precum şi despre noile organigrame de ministere, cu reducerea numărului de secretari de stat.
Intră acum și în grupul de