Onofrei sustine ca prin crestea TVA situatia economica se va inrautati foarte mult


Intră acum și în grupul de

„Guvernul a fost pus să adopte soluţia pe care a recunoscut singur că e rea”, a declarat duminică prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, referitor la faptul că în urma deciziilor Curţii Constituţionale, Guvernul a fost nevoit să mărească TVA, soluţie despre care chiar guvernanţii au spus că nu e bună. „Guvernul a spus că există două soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Una bună şi una rea, dar ambele dureroase. Tăierile de salarii şi pensii părea soluţia mai bună decât mărirea taxelor”, a spus Onofrei.

El a apreciat că situaţia economică se va înrăutăţi foarte mult şi consideră că Guvernul are probleme de seriozitate, în condiţiile în care adoptă o măsură despre care susţine că e rea. „De ce să iei o măsură despre care ştii că e rea? Costurile politice vor fi mai mari decât în primul caz”, este de părere senatorul PDL.

Onofrei a mai arătat că pensionarii, care s-au bucurat în urma deciziei Curţii Constituţionale, vor fi mai afectaţi prin creşterea TVA decât prin tăierea cu 15 la sută a pensiilor. „Decontul va fi plătit de acest guvern. Dacă aş fi fost în locul lui Emil Boc, după decizia Curţii Constituţionale aş fi demisionat şi i-aş fi lăsat pe Victor Ponta şi Crin Antonescu să-şi pună în aplicare soluţiile şi să ne ducă pe înalte culmi de progres”, a spus Onofrei.

Parlamentarul sucevean consideră că prin atitudinea partidelor de opoziţie, în special a PSD, care speculează situaţia actuală doar în interes electoral, se face mai mult rău României. „Prin specularea în interes electoral a actualei situaţii, PSD face mai mult rău României decât dacă nu ar fi existat ca partid”, a conchis Orest Onofrei.


Intră acum și în grupul de