Intră acum și în grupul de
Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan, președinte al organizației județene PSD Suceava, a declarat, vineri seara, că nu a fost luat prin surprindere de reacția vicepreședintelui PNL deputatul Bogdan Gheorghiu care l-a criticat după ce senatorul l-a acuzat pe Gheorghe Flutur că nu se ocupă de problemele județului pentru că vrea să facă „politică mare”.
„Nu pot afirma că reacția dlui Bogdan Gheorghiu m-a luat pe neașteptate. A fost mereu omul de serviciu al președintelui PNL Suceava și e de înțeles această postură având în vedere că altfel nu ar fi prins niciodată un loc eligibil pe lista deputaților PNL. Prin urmare, trebuie să ia apărarea celui care l-a pus din pix acolo, pentru că altfel ar fi rămas un obscur om de presă locală”, a declarat Stan.
Senatorul PSD sucevean i-a transmis deputatului liberal că spre deosebire de acesta, el este la al șaselea mandat de parlamentar din care la patru alegeri parlamentare a candidat pe liste și de două ori a fost ales uninominal, din care un mandat cu peste 74% din voturile alegatorilor.
„Ar fi absurd sa creadă cineva ca poți obține un asemenea procent dacă nu te ocupi de problemele ivite în colegiului tău electoral”, a spus Stan.
În ceea ce privește realizările sale ca politician de Suceava, Ioan Stan spune că niciodată nu a considerat potrivit să vorbească despre ele.
„De data aceasta voi prezenta doar câteva rezultate care se datorează tocmai activității mele politice. Nu toate, ca să nu-l pun pe domnul Gheorghiu într-o postură jenantă. Și asta pentru că fie chiar nu este un om informat, fie pentru că respectivele realizări îl deranjează atât pe el cât și pe șeful său de partid. Înclin să cred că ultima variantă este cea adevărată, dar nu înțeleg de ce.
Îl deranjează oare pe domnul Gheorghiu fondurile pe care am reușit să le atrag pentru DN 18, DN17, centura Sucevei sau centura Rădăuțiului? Îl supără faptul că am reușit să obțin finanțarea pentru pârtia de ski de la Câmpulung Moldovenesc? Sau faptul că am reușit să înapoiez cetățenilor din Coșna, Dorna Candreni, Dorna Arini și Poiana Stampei aproximativ 20 000 de ha de pădure? Că am înapoiat bisericilor și mănăstirilor în jur de 16000 de ha de pădure? Și să nu uit de fondurile atrase prin PNDL2 când Suceava a fost pe primul loc în țară atât la numărul de proiecte finanțate, cât și ca sumă de bani primită pentru realizarea acestora. Îl deranjează și această realizare? Ca să nu mai vorbesc despre eforturile depuse pentru obținerea finanțării spitalului din Fălticeni”, a arătat Ioan Stan.
El îl întreabă însă pe deputatul Bogdan Gheorghiu ce a făcut pentru zona Fălticeni pe care o reprezintă.
„Dumneavoastră, ca deputat de Fălticeni, deja la al doilea mandat (și de fiecare dată prin redistribuire), aveți vreo contribuție la realizarea Bazei de Agrement din Fălticeni? La modernizarea Bibliotecii Municipale din Fălticeni? Aveți vreo contribuție la finanțarea spitalului din oraș? Ați contribuit cu ceva la absorbția fondurilor pentru apă, canal, școli, dispensare pentru localitățile din zonă? Cu ce vă puteți lăuda? Cu ce ați ajutat județul? În afară de fotografii și tăieri de panglici la obiective finanțate de PSD? Efectiv nu știm. Poate ne spuneți! O singură realizare vrem să ne spuneți”, a transmis Ioan Stan.
Intră acum și în grupul de