Baisanu sustine ca PSD a impartit ajutoare in zone unde nu a mai plouat de doi ani (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

„E aberant să vezi cum ajutoare venite la Suceava din alte judeţe au fost deturnate de PSD şi trimise în locaţii unde nu a mai plouat de doi ani”, a declarat joi preşedintele PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, cerându-i liderului PSD Suceava, Cătălin Nechifor, să repare această greşeală, iar ajutoarele să fie trimise de urgenţă acolo unde e nevoie de ele.

Liderul liberalilor suceveni consideră că nu este normal ca persoane care nu au avut de suferit în urma inundaţiilor să fie beneficiare ale ajutoarelor colectate din ţară pentru persoanele sinistrate. Băişanu a exemplificat cu comuna Fântânele unde social-democraţii suceveni au distribuit ajutoare deşi nu au fost inundaţii.

În replică, liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că nu permite nimănui să-şi bată joc de munca social-democraţilor care au fost solidari cu sinistraţii şi i-a sugerat lui Băişanu să doneze şlapii pe care îi purta la Nisipurile de Aur din Bulgaria în timp de PSD ajuta sinistraţii din toate localităţile, inclusiv cele cu primari liberali. „Nu permit nimănui să-şi bată joc de munca şi agoniseala noastră şi a celor care au fost solidari cu sinistraţii din judeţul Suceava”, a spus Nechifor.

El a mai declarat că nu-i va mai răspunde lui Băişanu până când acesta nu va dovedi că s-a maturizat politic. „Chiar dacă s-a perindat prin patru partide nu a învăţat mare lucru şi nu a înţeles că la necaz românii trebuie să fie solidari. Nu am văzut ca PNL să fi adus măcar un portbagaj de motocicletă cu ajutoare pentru sinistraţi”, a spus liderul PSD Suceava.

El consideră că Alexandru Băişanu ar fi putut dona măcar perechea de şlapi pe care o purta la Nisipurile de Aur din Bulgaria în timp ce social-democraţii ajutau sinistraţii din toate localităţile din judeţ, inclusiv în cele conduse de liberali.


Intră acum și în grupul de