Senatorul USR George Mîndruță, la Barcelona, unde Grupul Special al Adunării Parlamentare NATO pentru Mediterană și Orientul Mijlociu discută, între altele, despre migrația trans-mediteraneeană sau programul nuclear iranian


Intră acum și în grupul de

Senatorul USR de Suceava George Mîndruță participă, vineri și sâmbătă, la Barcelona, la Seminarul Grupului Special al Adunării Parlamentare NATO pentru Mediterană și Orientul Mijlociu.

Mîndruță a arătat că printre temele de discuție se numără: migrația trans-mediteraneeană – provocări și perspective; situația din Tunisia, Siria și Irak, conflictul israelo-palestinian, programul nuclear și ambițiile strategice ale Iranului.

Totodată, se va analiza conflictul din Libia și perspectivele stabilizării situației.

În cadrul seminarului se va dezbate și vota proiectul de raport „Viitorul Irakului: securitate, stabilizare și vocație regională” al cărui raportor este Ahmet Berat Conkar din Turcia și va fi aleasă viitoarea conducere a Grupului Special pentru zona Mediteranei și Orientul Mijlociu (GSM).

„Organizarea acestui Seminar, în colaborare cu Parlamentul Spaniei, subliniază importanța monitorizării permanente a zonelor de conflict din întreaga lume, din perspectiva relațiilor dintre țările membre ale NATO, dar și din perspectiva relației NATO cu guvernele țărilor respective”, a precizat senatorul USR George Mîndruță.


Intră acum și în grupul de