Ioan Bălan, în numele grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, respinge comportamentul iresponsabil și modul complet ilegal de recurgere la violență armată masivă ales de Federația Rusă


Intră acum și în grupul de

Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan, a transmis, vineri, că parlamentarii din acest grup reiterează susținerea față de suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional

„Grupul parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României condamnă cu tărie agresiunea armată a Federației Ruse asupra Ucrainei, declanșată în dimineața zilei de 24 februarie, care a provocat deja numeroase victime, inclusiv, în rândul civililor”, a declarat Ioan Bălan într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, ceea ce se întâmplă zilele acestea în Ucraina vecină reprezintă încălcări grave ale dreptului și angajamentelor internaționale, ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, respectiv ale inviolabilității frontierelor sale.

„Respingem hotărât acest comportament iresponsabil, precum și modul complet ilegal de recurgere la violență armată masivă, ales de Federația Rusă”, se mai arată în comunicat.

Mai mult, parlamentarii grupului de prietenie cu Ucraina spun că în acest context extrem de tensionat, reiterează susținerea față de suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional, și  doresc să transmită un puternic mesaj de continuare a menținerii unității în condamnarea și sancționarea fermă a acestei agresiuni.

„În aceste momente dramatice, apreciem că solidaritatea, inclusiv în ceea ce priveşte asistenţa şi sprijinul umanitar, este absolut necesară. Suntem alături de cetățenii ucraineni, precum și de românii care trăiesc acolo, care sunt, cu toții, greu încercați!”, se mai arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de