Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat, miercuri, că încă de la intrarea la guvernare, PSD a susținut pe toate canalele de comunicare interne și externe că plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii nu este realist, a fost stabilit eronat fără a lua în calcul toate tipurile de pensii în plată și această decizie va conduce la sărăcirea pensionarilor.
Ea a arătat că săptămâna trecută, PSD a făcut un prim pas în modificarea măsurii impuse de fosta guvernare prin ministrul de atunci al USR, Cristian Ghinea, care a impus în Planul Național de Redresare și Reziliență înghețare a pensiilor pe o perioadă de 48 de ani.
„Așadar, actualul ministrul al Muncii, social-democratul Marius Budăi a apărat interesele pensionarilor români în fața comisarului european pentru Muncă, Nicolas Schmit, care a confirmat că din partea Comisiei va exista flexibilitate în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, precum și în legătură cu durata menținerii unui astfel de plafon”, a declarat Mirela Adomnicăi, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.
Ea a subliniat că PSD a susținut întotdeauna majorarea pensiilor, reducerea echităților din sistem, sprijinirea vârstnicilor prin măsuri pro-active.
Cu toate acestea, o reformare și consolidare a acestui domeniu, poate fi realizată, doar după eliminarea plafonului impus de USR, care în acest moment conduce la sărăcirea pensionari lor români, consideră deputatul sucevean.
„Este clar pentru toți cetățenii din România că USR își menține poziția anti-pensionari, actuali și viitori, prin toate atacurile publice pe care le lansează la adresa PSD. După ce și-au arătat incapacitatea de a genera plus valoare în Guvernul României, după ce au pus în dificultate Ministerul Sănătății, Ministerul Investițiilor Europene, Ministerul Economiei și Ministerul Transporturilor, acum liderii USR sunt foarte nervoși că măsura lor de a îngheța pensiile la un nivel scăzut, pe următorii zeci de ani, nu va fi menținută în Planul Național de Redresare și Reziliență. Este aceeași răutate cu care USR a blocat adoptarea legii privind finalizarea unor hidrocentrale, împotriva interesului cetățenilor de a avea mai multă energie ieftină și curată”, a subliniat parlamentarul social-democrat.
Intră acum și în grupul de