Intră acum și în grupul de
Liderul judeţean al organizaţiei de femei a PSD, consilierul judeţean Carmen Agoutin, s-a pronunţat extrem de negativ asupra modului în care actualul Guvern înţelege să sprijine femeile din România în lupta lor cu sărăcia. Preşedintele femeilor social-democrate din judeţ este de părere că Guvernul Emil Boc nu face decât să accentueze starea generală de sărăcire a femeilor din ţară.
„Criza a afectat cu preponderenţă sectoarele ocupate de femei de aceea s-a constatat o agravare a situaţiei acestora în UE astfel că o femeie din 5 este afectată de sărăcie faţă de un bărbat din 7. În 12 ţări din statele Uniunii Europene rata şomajului fiind mai mare la femei decât la barbaţi sărăcia afectând în principal femeile foarte tinere şi cele în vârstă”, a declarat Agoutin într-o conferinţă de presă. Ea şi-a exprimat suprinderea că, până acum, guvernanţii actuali nu au înţeles că este nevoie de o strategie coerentă pentru a face faţă situaţiei.
„Dacă la nivelul altor ţări s-au luat deja măsuri faţă de persoanele aflate în situaţie de risc, am constatat că la nivelul ţării noastre, măsurile de austeritate sunt fără precedent şi nu duc la o imbunătăţire a situaţiei femeilor din România, ba dimpotrivă, la o accentuare a stării acestora. Femeile din ţara noastră sunt condamnate la excluderea de la educatie, la acceptarea de slujbe neconforme cu pregătirea lor, la violenţă”, a ţinut să remarce Carmen Agoutin.
Ea a mai spus că a fost prezentă, săptămâna trecută, la Parlamentul European, unde s-a discutat, în cadrul grupului de europarlamentari socialişti, problema aceasta.
„Chiar reprezentante ale popularilor europeni au apreciat ca fiind neavenite măsurile de austeritate din România, în condiţiile în care PDL-ul nu a contestat nici măcar măsurile de trimitere acasă, a romilor din Franţa, în condiţiile în care reprezentantele popularilor europeni au făcut acest lucru”, a conchis liderul judeţean al organizaţiei de femei PSD.
Intră acum și în grupul de