Intră acum și în grupul de
Organizaţia judeţeană Suceava a PSD a replicat luni, în termeni foarte duri, faţă de declaraţiile făcute duminică, în capitala judeţului, de liderii naţionali ai PDL, cu ocazia alegerilor interne la nivelul organizaţiei judeţene.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ovidiu Milici a spus că din punctul de vedere al social-democraţilor suceveni „adunarea PDL de duminică a semănat izbitor de tare cu o reuniune a organizaţiei teroriste Al-Qaeda. Tot într-un colţ muntos de ţară adunând sute de talibani şi plănuind noi atentate la adresa populaţiei din România”.
Social-democratul sucevean este de părere că întreg conţinutul mesajelor politice lansate la Suceava confirmă că „PDL nu se mai luptă cu partidele din opoziţie. Ei au declanşat o luptă directă cu populaţia din România şi dacă tot au fost strânşi într-un buncăr de beton în care au fost convinşi ei între ei că ceea ce fac, fac bine, vreau să aduc la cunostinţa opiniei publice faţa nevăzută a acestei adunări. Şi aici mă refer inclusiv la membrii de partid ai PDL-ului care în şoaptă, pe la colţul Casei de Cultură, au avut cuvinte nedemne faţă de Emil Boc şi de guvernul condus de acesta.”
Milici şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de intenţia Guvernului de a sista plata indemnizaţiilor de creştere pentru mamele cu copii până în doi ani. „Faţă de intenţia samavolnică a actualului Guvern de a tăia, inclusiv din indemnizaţia de creştere a copilului, ne exprimăm totala dezaprobare. Considerăm că noi, tinerii între 25 şi 45 de ani, suntem deja o generaţie sacrificată. Rugăm Guvernul să ne lase să creştem măcar generaţiile de sacrificiu care vor trebui să plătească erorile şi prostiile actualei guvernări”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD Suceava.
Intră acum și în grupul de