Intră acum și în grupul de
Preţurile alimentelor vor creşte, în medie, cu cel puţin 15 la sută, iar la pâine acestea vor creşte şi cu 30 la sută, susţine deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, care consideră că declaraţia lui Valeriu Tabără privind creşterea preţurilor cu 8-10 la sută este „curată demagogie”.
Parlamentarul social-democrat a menţionat că din această perioadă se va procesa producţia anului 2010, care este mai scumpă, chiar şi cu 60 la sută, ceea ce va determina şi creşterea preţului alimentelor. Potrivit lui Stan, numai în privinţa grâului panificabil, în ţară mai sunt 800.000 de tone, restul de două milioane de tone fiind exportat la preţ de 110 euro/tonă şi se va importa grâu la 210 euro/tonă. „Preţul pâinii va suferi creştere în permanenţă”, a subliniat deputatul PSD.
Pe de altă parte, şeful Departamentului de agricultură din PDL, Gheorghe Flutur, a declarat într-o conferinţă de presă că nu are informaţiile prin care să confirme creşterile de preţuri anunţate de Valeriu Tabără.
„În ceea ce priveşte preţul, acesta este acolo unde se întâlneşte cererea cu oferta”, a spus Flutur. El consideră că în toată România ar trebui încurajate acţiuni de promovare a produselor naţionale aşa cum procedează CJ Suceava care promovează produsele din Bucovina. „Noi acţionăm invers. Vindem produse de calitate şi ieftine”, a spus preşedintele CJ Suceava. El a subliniat că dacă se va încuraja achiziţionarea produselor alimentare româneşti se va schimba şi balanţa comercială. „Ar trebui creată o cultură să cumpărăm produse româneşti”, a spus Flutur.
Preţul alimentelor de bază ar putea creşte cu 8-10%, potrivit unor prime estimări, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care a adăugat totodată că autorităţile ar trebui să facă mai mult pentru respectarea de către comercianţi a Codului de bune practici în comerţ.
Intră acum și în grupul de