Intră acum și în grupul de
Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan a dat publicității un comunicat de presă în care arată doar 10 dintre cele mai ”importante realizări” din această guvernare pe care social-democrații o împart frățește cu PNL.
Vă oferim integral poziția liderului județean al parlamentarilor social-democrați:
”PSD a intrat la guvernare într-un moment greu pentru România. Bilanțul celor 6 luni prezintă ceea a reușit să facă PSD într-o perioadă extrem de dificilă, în care economia a fost supusă unor multiple presiuni externe determinate de inflația globală, de criza energetică, de războiul din Ucraina și de efectele economice post-pandemie. De aceea, măsurile PSD din această perioadă s-au concentrat pe susținerea categoriilor sociale cele mai vulnerabile și pe sprijinirea economiei naționale.
Cele mai importante 10 realizări în cele 6 luni de guvernare sunt următoarele:
1) Pachetul social – creșterea salariului minim, a alocațiilor, pensiilor și sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici pentru perioada de iarnă.
2) Plafonarea a prețurilor la energie și gaze naturale pentru populație și companii.
3) Sprijinirea companiilor românești – programe de sprijin de aproape 4 miliarde de euro.
4) Siguranța alimentară – 500 de milioane de euro pentru produse agricole cultivate în România, plus primă de 10% pentru procesarea materiei prime în țară.
5) Creșterea salariilor în agricultură și industria alimentară: salariul minim de 3000 de lei, scutirea de impozit și reducerea contribuțiilor sociale pentru toate salariile din acest sector
6) Investiții în infrastructura rutieră și feroviară – Deblocarea marilor proiecte de investiții.
7) Investiții masive în portul Constanța, transformat în punct naval strategic pentru comerțul european.
8) Deblocarea exploatării gazelor din Marea Neagră – Adoptarea Legii off-shore care asigură mai mulți bani și gaze naturale pentru România.
9) Gestionarea eficientă a pandemiei – asigurarea medicamentelor, redeschiderea școlilor și a economiei
10) Absorbția fondurilor europene – Realizarea la timp a cerințelor din PNRR aflate în sarcina miniștrilor PSD.
Ca de obicei, PSD își continuă misiunea, respectiv se luptă pentru a le asigura românilor o viața mai bună punând umărul, totodată, la dezvoltarea social-economică a României. Mereu am considerat că avem o responsabilitate față de poporul român, drept urmare, de fiecare dată când ne aflăm la guvernare punem interesul țării și al cetățenilor pe primul loc.”
Intră acum și în grupul de