Deputatul Ioan Bălan cere ministrului Agriculturii să prezinte suprafața afectată de secetă în județul Suceava și când își vor primi fermierii suceveni despăgubirile


Intră acum și în grupul de

Prim vicepreședintele PNL Suceava deputatul Ioan Bălan a cerut, în Parlament, ministrului Agriculturii, Petre Daia, informații legate de seceta care a afectat fermierii din județul Suceava și cum vor fi aceștia despăgubiți.

„În ultimii ani, fermierii români se confruntă cu provocări deosebite din cauza secetei severe care se instalează încă de primăvara, dar și cu fenomene meteorologice extreme manifestate prin grindină de mari dimensiuni, vânt puternic și chiar inundații. Din păcate, infrastructura principală și secundară de irigații nu acoperă decât o parte foarte mică din suprafața agricolă a României, astfel că cele mai multe culturi sunt expuse fenomenului secetei. De asemenea, fermierii au o slabă capitalizare în ceea ce privește echipamentele și utilajele de irigații, dat fiind că veniturile obținute din valorificarea produselor nu le permit asemenea investiții”, arată deputatul liberal.

Potrivit lui Ioan Bălan, decizia Guvernului României condus de domnul Nicolae Ciucă de a relansa programul național de înființare și reabilitare a infrastructurii de irigații a fost deosebit de bine apreciată în rândul fermierilor din țara noastră, în contextul în care prețurile produselor agro-alimentare au înregistrat majorări semnificative ca urmare a agresiunii barbare din Ucraina.

Având în vedere pagubele înregistrate de fermierii români în anul 2022 ca urmare a secetei pedologice și a fenomenelor meteorologice extreme, dar și necesitatea asigurării resurselor financiare pentru înființarea noilor culturi pentru anul 2023, Ioan Bălan cere ministrului Agriculturii să arate care este suprafața agricolă afectată de seceta severă și fenomenele meteorologice extreme din anul 2022, raportată la nivelul județului Suceava.

Totodată, el cele ministrului să prezinte care sunt măsurile de debirocratizare a procesului de raportare a suprafețelor agricole afectate de secetă și fenomene extreme pe care le are în vedere, dar și pentru solicitarea de despăgubiri.

Mai mult, Ioan Bălan cere precizări privind nivelul despăgubirilor pe care Ministerul Agriculturii intenționează să îl acorde fermierilor afectați în anul 2022 și care este data limită până la care fermierii vor primi despăgubirile.


Intră acum și în grupul de