Initiativa de revenire la votul proportional a senatorului Onofrei va fi depusa la BP al Senatului


Intră acum și în grupul de

Senatorul PDL de Suceava, Orest Onofrei, a anunţat vineri că a finalizat iniţiativa legislativă de modificare a Legii electorale privind revenirea la votul proporţional şi că urmează să o depună la Biroul Permanent al Senatului pentru a primi avizele necesare. Parlamentarul sucevean şi-a exprimat încrederea că atunci când va fi depusă această iniţiativă legislativă concepută împreună cu liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, va fi semnată şi de liderii grupurilor parlamentare PSD şi UDMR.

„Revenirea la votul pe liste este motivată de eşecul sistemului uninominal din 2008 care nu a produs un Parlament mai credibil şi mai competent, în schimb a creat un permanent conflict de reprezentare între parlamentarul ales uninominal şi agenda proprie pentru colegiul electoral şi agenda partidelor politice care, de cele mai multe ori, nu coincide”, a spus iniţiatorul.

El a mai arătat că dacă se analizează candidaturile din 2008 ale tuturor partidelor se va observa că zeci de candidaţi, consacraţi în profesiile lor, nu au intrat în Parlament, foarte mulţi dintre aceştia obţinând cele mai multe voturi în colegiile în care au candidat.

Onofrei crede că această iniţiativă legislativă va fi aprobată de Parlament, întrucât este în acord cu opinia majorităţii parlamentarilor şi speră că nu va fi folosită retorica populistă privind menţinerea votului uninominal. „Sper că legea, ajunsă în Parlament, să fie votată conform convingerilor tuturor partidelor parlamentare, care sunt covârşitor pentru acest mod de alegere şi nu în funcţie de retorica populistă pe care o afişează unii lideri de partid care cred că dă bine la electorat să susţină votul uninominal”, a conchis Orest Onofrei.

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, la sfârşitul lunii septembrie, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că Uniunea ar putea propune, în această toamnă, un proiect de modificare a legii electorale.

Marko Bela a spus că discuţiile referitoare la Parlamentul cu o singură cameră şi votul uninominal sunt “discuţii demagogice”, pentru că el nu crede că este posibil ca în Parlamentul actual să se ajungă la o opinie majoritară în legătură cu aceste subiecte.


Intră acum și în grupul de