Consilierul local Ilie-Cristian Timoficiuc a preluat conducerea interimară a Organizației Municipale Suceava a Partidului Mișcarea Populară


Intră acum și în grupul de

Ilie-Cristian Timoficiuc a fost numit, la finele săptămânii trecute, președinte interimar al Organizației Municipale Suceava a PMP, a anunțat formațiunea politică.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată în forul de conducere a filialei județene, cu unanimitate de voturi ținând cont și de CV-ul acestuia.

Timoficiuc este consilier local ales pe listele PMP din anul 2020, iar de profesie este economist. Activitatea profesională de până acum a lui Timoficiuc se remarcă prin afaceri de succes în domeniul construcțiilor și în domeniul HoReCa.

El activează în antreprenoriat de peste 16 ani, oferind, de-a lungul timpului, zeci de locuri de muncă pentru suceveni în cadrul companiilor pe care le conduce.

„Nu am făcut politică până în anul 2020. Am ales să intru în echipa PMP acum mai bine de doi ani, pentru că mi-a plăcut echipa tânără și plină de entuziasm pe care am cunoscut-o aici, dar și activitatea lor de până atunci și proiectele pe care pentru care luptau pentru suceveni. M-am implicat activ de atunci și până acum în tot ceea ce înseamnă viața de partid și, așa cum am reușit să fac și în business, îmi doresc să fac din echipa noastră de la municipiu una și mai performantă. Știu ce înseamnă spiritul de echipă și știu ce înseamnă să motivezi și să coordonezi oamenii. Eu am toată încrederea că până în 2024 voi reuși, alături de colegii mei, să strângem rândurile și să demonstrăm că suntem o echipă puternică, unită, o alternativă reală și credibilă, în slujba sucevenilor”, a declarat Cristian Timoficiuc, noul președinte al Organizației Municipale PMP Suceava.


Intră acum și în grupul de