Intră acum și în grupul de
Când va reveni la guvernare, PSD va reveni la indemnizaţia pentru mame la 85 la sută din salariu şi la acordarea de deduceri fiscale pentru părinţii cu copii mici, a subliniat joi, senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, după ce a atras atenţia că ultima victimă a Guvernului Boc sunt mamele cărora li se reduce concediul maternal şi valoarea indemnizaţiei.
„Prin aceste măsuri, guvernul este în stare de atentat la fiinţa naţională. Dacă se adoptă aceste măsuri se va reduce natalitatea şi prin 2050 vom ajunge la 12-15 milioane, cel mult”, a spus Mîrza.
Parlamentarul social-democrat a ţinut să evidenţieze că în aceste condiţii, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, este preocupată de o lege privind bonele. „Se preocupă de bone şi nu de mame. Astea sunt preocupările lor când ţara e la jumătatea prăpastiei. Sunt mai cinici decât cei care au reprezentat vechiul sistem comunist”, a declarat Mîrza.
El a mai adăugat că la spitalele de bolnavi neuropsihici s-a ajuns să se mănânce din pomana pentru morţi, iar cei din actuala putere îşi împart banii din licitaţii publice.
Intră acum și în grupul de