Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a participat, joi, la Bacău, la invitația ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, la semnarea contractelor pentru 96 de kilometri de autostradă din Autostrada Moldovei, de la Focșani la Bacău.
„Mă bucur, în mod special, că această autostradă va fi făcută de un constructor român, extrem de serios. Asta îmi dă încredere că termenul de execuție de 30 de luni va fi respectat la linie”, a spus deputatul.
El a remarcat că după 30 de ani în care proiectele de infrastructură au bătut pasul pe loc, proiecte în care românii nu mai aveau vreo speranță, lucrurile încep să se miște și să devină realitate.
„Și sunt optimist că, până la sfârșitul acestui an, toată Autostrada A7 până la Pașcani va avea constructori desemnați. Ne apropiem cu pași mari de Suceava. Este deja o certitudine: Moldova și Bucovina vor avea autostradă”, a concluzionat deputatul George Șoldan.
Intră acum și în grupul de