Intră acum și în grupul de
Cererea aleşilor judeţeni ai PSD de revocare a hotărârii Consiliului Judeţean privind repartizarea fondurilor pentru echilibrarea bugetelor locale a fost respinsă în cadrul şedinţei CJ de vineri.
Secretarul judeţului, Dumitru Paşniciuc, a respins acuzele aduse de opoziţie în ceea ce priveşte legalitatea adoptării actului administrativ. În urma votului, cererea de revocare a respectivei hotărâri a fost respinsă, pentru revocare votând consilierii judeţeni PSD şi PNL, iar împotrivă cei ai PDL. După vot, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că de la prezidiu, de unde a stat el, nu s-a prea văzut alianţa dintre PSD şi PNL.
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat după respingerea revocării acestei hotărâri că PSD va continua demersurile în instanţa de Contencios Administrativ. „Modul în care s-a adoptat această hotărâre este un precedent periculos pentru democraţia din judeţul Suceava”, a spus Nechifor, explicând că o hotărâre de o asemenea importanţă, prin care se distribuie sumele defalcate din TVA şi cotele defalcate din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor localităţilor judeţului a fost adoptată într-o şedinţă extraordinară şi fără respectarea termenelor de consultare publică.
Consiliul Judeţean Suceava a dezbătut şi aprobat, în 5 ianuarie, în şedinţă extraordinară proiectul de hotărâre pentru aprobarea repartizării sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2011, preşedintele instituţiei arătând că prin hotărâre a CJ se repartizează 26,47 de milioane de lei din sume defalcate din TVA şi 13,969 milioane de lei din sume alocate din cote defalcate din impozitul pe venit, în timp ce restul, până la 101,5 milioane de lei, sunt repartizaţi, după formulă, prin DGFP.
Consilierii judeţeni PSD Suceava au depus la CJ Suceava o plângere prealabilă şi au solicitat revocarea hotărârii din 5 ianuarie privind repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale considerând că nu au fost respectate prevederile legale de convocare a şedinţei CJ, iar distribuirea sumelor a fost făcută doar pe criterii politice.
Intră acum și în grupul de