Deputatul Ioan Bălan întreabă miniștrii Muncii și Fondurilor Europene cum au ajutat sucevenii afectați de creșterea prețurilor


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a solicitat miniștrilor Muncii și Fondurilor Europene, Marius Budăi și Marcel Boloș, să prezinte situații detaliate privind formele de sprijini de care au beneficiat sucevenii vulnerabili și care vor fi măsurile de protecție ce vor fi asigurate în continuarea acestui an și anul viitor.

„Creșterea accelerată a prețurilor de consum din ultimul an și jumătate, care a condus la deprecierea puterii de cumpărare a populației, a determinat Guvernul României condus de domnul Nicolae Ciucă să identifice cât mai multe resurse financiare pentru a aplica măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile, cu venituri reduse, cum ar fi: vouchere sociale pentru achiziția de alimente în valoare de 250 de lei,  ajutorul de 1400 de lei pentru decontarea datoriilor la plata facturilor la energie pentru persoanele vulnerabile, tichete educaționale pentru elevi etc”, a spus Ioan Bălan.

El a apreciat că aceste măsuri financiare au permis beneficiarilor să traverseze criza prețurilor de consum mult mai ușor, în condițiile în care prețurile au continuat să crească.

Ioan Bălan spune că este necesară continuarea unor programe sociale, țintite către persoanele cu adevărat vulnerabile și afectate de creșterile de prețuri.

De aceea, deputatul liberal sucevean vrea să afle câte persoane vârstnice din județul Suceava beneficiază în prezent de indemnizația socială pentru pensionari (”pensia minimă”), câte persoane vârstnice din județul Suceava au un cuantum al pensiei peste nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, dar și câte persoane din județul Suceava au beneficiat în anul 2022 și în primul semestru din anul 2023 de o formă de sprijin financiar din partea Guvernului României, detaliat pe tipul de ajutor/tichete și numărul de beneficiari din județ.

„Vă rog să precizați ce măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile vor fi aplicate în semestrul al doilea al anului 2023 și în anul 2024”, a mai cerut Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de