Nechifor: „Daca Flutur nu intelege proiectul Utilitati si mediu nu are decat sa plece acasa” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preluarea unui mandat se face atât cu active cât şi cu pasive, asta trebuie să înţeleagă, potrivit liderului PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, după trei ani de când este în funcţie. „Flutur nu poate lua doar caimacul şi ar trebui să încerce şi să rezolve şi lucruri mai grele. E uşor să mergi la Udrea să-ţi dea bani ca să-l susţii pe Boc”, a declarat, luni, Nechifor.

Preşedintele PSD Suceava a arătat, într-o conferinţă de presă, că de când Gheorghe Flutur a preluat preşedinţia CJ Suceava, Aeroportul Suceava nu a obţinut nici o finanţare şi că din cauza lipsei de investiţii firmele private au renunţat la cursele regulate internaţionale. „Nu toţi turiştii merg pe jos de la Viena la Suceava, sau cu mocăniţa de la kilometrul 0 la kilometrul 0+750 metri, sau cu trenul când trenul face în guvernarea PDL şapte ore de la Bucureşti la Suceava. Unii turişti ar vrea să vină cu avionul”, a spus Nechifor.

El a mai arătat că conducerea actuală a CJ Suceava nu s-a ocupat nici să folosească Centrul Economic Bucovina, situat lângă aeroport, investiţie de 5 milioane de euro, unde trebuie realizate mai multe obiective, indiferent de cine conduce Consiliul Judeţean. „La Centrul Economic Bucovina se adună doar păianjenii”, a spus Nechifor care consideră că acel centru este destinat întreprinzătorilor şi se pretează pentru proiectul Produs în Bucovina.
Mai mult, preşedintele PSD Suceava, i-a atras atenţia lui Flutur că proiectul judeţean de utilităţi despre care liderul PDL susţine că nu este viabil şi a fost o greşeală a administraţiei PSD, dovedeşte că dacă există preocupare, aduce beneficii.

Liderul social-democraţilor suceveni a exemplificat cu situaţia din municipiul Rădăuţi unde centrala de cogenerare funcţionează bine, energia termică a fost ieftinită de la 1 aprilie. „Gestionat bine, proiectul în Rădăuţi arată că această investiţie este profitabilă”, a spus Nechifor care a menţionat că de la 1 aprilie preţul gigacaloriei a fost ieftinit de la 253 lei/Gcal la 236 de lei/Gcal, inclusiv transportul şi TVA, iar preţul final pe care îl plăteşte populaţia este de 154,77 de lei/Gcal. „Proiectul poate aduce rezultate pozitive”, a spus preşedintele PSD Suceava care consideră că acest proiect poate fi funcţional şi la Câmpulung Moldovenesc unde acum centrala nu funcţionează sau la Vatra Dornei unde cetăţenii stau în frig pentru că centrala pe rumeguş nu face faţă. „Dacă Flutur nu înţelege proiectul Utilităţi şi mediu nu are decât să plece acasă. Nu e cazul să mai rămână preşedinte la CJ ca să aducă ouă sau să o plimbe cu trăsura pe Elena Udrea”, a mai spus Nechifor.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, la o întâlnire a primarilor celor 59 de localităţi beneficiare ale proiectului judeţean de utilităţi că atunci când a preluat conducerea CJ Suceava a găsit blocat acest proiect şi cu eforturi a început să prindă contur deşi se constată în continuare că au fost greşeli majore când proiectul a fost demarat.


Intră acum și în grupul de