Intră acum și în grupul de
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, s-a întrebat joi de ce lucrările de modernizare a drumurilor judeţene nu se fac prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii care este cel mai îndreptăţit să facă astfel de investiţii şi a fost ales ministerul condus de Elena Udrea, în condiţiile în care la acest minister au fost constatate probleme privind organizarea licitaţiilor, exemplificând cu cea privind promovarea brandului turistic de ţară.
„Ei vor să folosească bani publici româneşti pentru că nu pot fura din bani europeni pentru că acolo e OLAF şi Comisia Europeană care verifică. Singura problemă pe banii publici româneşti se verifică PDL-iştii între ei”, a spus Nechifor.
El consideră că la licitaţia internaţională pentru pachetele de câte o sută de milioane de euro pentru lucrări de modernizare a drumurilor judeţene şi locale, accesul firmelor româneşti va fi limitat întrucât este greu pentru o firmă locală să obţină credite de această mărime. „Cu bani româneşti din bugetul statului vom finanţa firme străine”, a spus Nechifor care a arătat că firmele româneşti obţin cu greu credite pentru cofinanţarea unor proiecte europene.
El a mai declarat că a verificat că în pachetul de 60 de milioane de euro pentru modernizarea a şapte drumuri judeţene din Suceava costurile pentru kilometrul de drum modernizat sunt de două ori mai mari faţă de cele asemănătoare modernizate prin POR.
Nechifor a exemplificat cu drumul Pojorâta-Rarău, care este drum modernizat prin POR, unde kilometrul de modernizare este de 475.000 de euro, în timp ce pentru drumul Câmpulung Moldovenesc-Stulpicani, tot în zonă de munte, kilometrul de drum modernizat costă 902.000 de euro prin PNDI.
El a mai spus că prin POR, în judeţul Suceava s-au modernizat anul trecut 91 de kilometri de drumuri judeţene cu 131 de milioane de lei, iar prin pachetul prevăzut în PNDI se vor moderniza în judeţ 93 de kilometri de drum cu 247 de milioane de lei. „Reveniţi la preţurile normale, la preţurile corecte”, a cerut Nechifor, care a anunţat că va face o consultare publică privind drumurile ce trebuie modernizate, considerând că sucevenii ar trebui să ştie că în loc de 93 de kilometri de drum pot fi modernizaţi 180 de kilometri.
Potrivit liderul social-democraţilor suceveni, este mai mult decât ciudat că premierul Emil Boc susţine că România nu-şi permite salarii pentru profesori sau să plătească pensii, dar că statul poate suporta „sacul plin cu bani virtuali” pentru Elena Udrea.
Nechifor a arătat că CJ Suceava a aprobat anul trecut indicatorii tehnico-economici pentru 19 drumuri judeţene ce trebuie modernizare, iar MDRT a ales doar şapte trasee. El a mai declarat că creditul-furnizor cu garanţii guvernamentale ar trebui angajat de CJ Suceava, iar licitaţiile să se facă la nivel local, aşa cum se procedează la proiectele prin POR.
Intră acum și în grupul de