Intră acum și în grupul de
Organizația de Tineret a Partidului Democrat-Liberal (OT-PDL) Suceava organizează vineri, 15 aprilie 2011, o întâlnire a tinerilor democrat-liberali din județele Regiunii Nord – Est (Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Neamț, Vaslui) cu reprezentanții conducerii centrale a OT-PDL.
Potrivit unui comunicat semnat de preşedintele OT-PDL SUCEAVA, Lucian Harşovschi, la evenimentul care va avea loc în sala de conferințe „Filadelfia” din Suceava, intitulat ”Convenția Regiunii Nord – Est”, sunt așteptați să participe președintele OT-PDL, Cristian Hrițuc, membri ai Biroului Permanent Național OT-PDL, președinții filialelor din cele 6 județe ale Regiunii Nord-Est precum și peste 400 tineri din Suceava și județele apropiate. De asemenea, evenimentul se va bucura de prezența președintelui PDL Suceava, Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedintelui Ion Lungu, secretarului general Ioan Bălan, parlamentarilor PDL de Suceava, precum și a altor reprezentanți din conducerea politică a Organizației Județene a Partidului Democrat Liberal.
Liderul OT-PDL Suceava mai informează în comunicat că acțiunea organizată de către OT-PDL Suceava va găzdui și lansarea la nivelul Regiunii Nord – Est a candidaților pentru alegerile naționale ale organizației de tineret, care vor avea loc în cadrul Convenției Naționale a OT-PDL programată pe 4-5 iunie 2011.
“Până la această dată, pentru funcția de președinte a OT-PDL s-a înregistrat o singură candidatură, aceea a deputatului de Vrancea Răzvan Mustea – Șerban. În cadrul evenimentului organizat la Suceava, Răzvan Mustea își va prezenta în fața tinerilor democrat-liberali din Regiunea Nord-Est moțiunea intitulată „Tinerii, Forţa Dreptei” pe baza căreia candidează și le va solicita acestora sprijinul pentru Convenția Națională”, arată Lucian Harşovschi în comunicat.
Sursa citată mai precizează că evenimentul organizat pe data de 15 aprilie 2011 la sala “Filadelfia” va putea fi umărit în direct pe pagina de internet a Organizației Județene a Tineretului Partidului Democrat Liberal Suceava (www.otpdlsuceava.ro), a cărei lansare va avea loc la aceeași dată. “Astfel, toți tinerii care doresc să urmărească în direct acțiunea noastră, pot accesa începând 15 aprilie ora 17.00, fluxul video disponibil pe pagina de internet a organizației, www.otpdlsuceava.ro”, mai informează preşedintele OT-PDL Suceava în comunicat, menţionând că acţiuni similare vor fi organizate în toate regiunile de dezvoltare, acestea prefațând practic Convenția Națională a OT-PDL organizată la București pe 4-5 iunie 2011.
Convenția Regiunii Nord-Est este al treilea mare eveniment organizat în țară, după lansările care au avut loc la București, pe 2 aprilie și Cluj- Napoca pe 8 aprilie.
Intră acum și în grupul de