Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a solicitat, marți, din nou ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să aibă în vedere modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată din județul Suceava argumentând că unele sunt nesemnalizate, cu acostamente acoperite de vegetație sau cu degradări ale asfaltului.
„Chiar dacă investițiile în modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată (montare și automatizare a barierelor) reprezintă cele mai puțin costisitoare și rapide investiții care s-a putea realiza și ar contribui la creșterea siguranței rutiere/feroviare, în continuare există, atât la nivelul județului Suceava, cât și la nivel național, treceri la nivel cu calea ferată foarte slab semnalizate sau chiar nesemnalizate, cu acostamente acoperite de vegetație sau cu degradări ale stratului asfaltic”, a arătat Ioan Bălan.
El îi spune ministrului Transporturilor, că de exemplu, în urmă cu numai câteva zile, pe linia secundară Dornești-Putna, în apropierea municipiului Rădăuți, a avut loc un accident grav la o trecere cu la nivel cu calea ferată, din care au rezultat 4 răniți, inclusiv pagube la nivelul infrastructurii feroviare.
Ioan Bălan îi spune ministrului Grindeanu că a semnalat constant această problemă miniștrilor Transporturilor și că are încredere că va soluționa și această situație pentru că a demonstrat până în prezent o deosebită atenție către soluționarea problemelor care există în domeniul infrastructurii de transporturi.
Deputatul sucevean cere ministrului Transporturilor să prezinte o situație numărului de treceri la nivel cu calea ferată se află la nivelul județului Suceava și câte dintre aceste treceri la nivel cu calea ferată au în funcțiune sisteme moderne de bariere și semnalizări luminoase și acustice.
Totodată, el vrea să afle câte treceri la nivel cu calea ferată vor fi modernizate în anul 2024 la nivelul județului Suceava.
Intră acum și în grupul de