Viceprimarul Sucevei Teodora Munteanu, exclusă din USR pentru coabitarea cu Ion Lungu și pentru că în urmă cu trei ani a câștigat o motocicletă la un festival rock


Intră acum și în grupul de

Președintele USR Suceava, Geanina Ursu, a anunțat, joi seara, că în urma unei decizii a Biroului Național al USR, actualul viceprimar al orașului Suceava, Teodora Munteanu, aleasă în urma unei candidaturi pe listele Alianței USR PLUS, a fost exclusă din partid.

„Decizia de excludere are la bază abateri de la statutul USR și de la valorile morale care stau la baza USR. Coabitarea permanentă cu actualul primar PNL al orașului, dl Ion Lungu, dar și alte episoade din activitatea publică a dnei Munteanu, inclusiv participarea la un concurs din cadrul unui festival organizat de Primăria Suceava au adus grave prejudicii de imagine formațiunii noastre politice, drept pentru care s-a hotărât că excluderea domniei sale ar îndrepta într-o oarecare măsura imaginea USR de partid transparent și nedispus la compromisuri morale”, se arată în comunicat.

Președintele USR Suceava spune că prin aceste acțiuni, USR  dorește să comunice că valorile fondatoare – integritate, transparență, respect față de lege și alegători sunt în continuare la baza acțiunilor formațiunii.

„Funcțiile sunt temporare, organizația nu trebuie să fie asociată cu persoane care nu răspund exigențelor de moralitate și competență ale partidului și care consideră prioritare interesele proprii în fața celor ale cetățenilor.  Sucevenii trebuie să știe că USR rămâne un reper de normalitate și integritate pe scena politică. USR este mai presus de funcții și avantaje temporare. USR este diferit”, se mai arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de