Replică la replică. Senatorul Gheorghiță Mîndruță răspunde deputatului Bălan: Eu am luat apărarea unui coleg mai tânăr, pe când dumneavoastră vă apărați șeful de partid


Intră acum și în grupul de

Senatorul PSD de Suceava Gheorghiță Mîndruță a transmis, duminică, o replică la răspunsul pe care i l-a dat deputatul PNL Ioan Bălan la comunicatul în care acesta îl critica pe liberal pentru că l-a atacat pe deputatul PSD Gheorghe Șoldan.

„Domnule Bălan, rapiditatea, verocitatea și mai ales minciunile din răspunsul dvs. vin doar să confirme ceea ce am afirmat: vă e teamă și sunteți disperat! În primul rând, încă de la început vă spun că nu o să intru într-un război al comunicatelor cu dvs., deoarece am foarte multă treabă în perioada aceasta. Numai că în timp ce eu am luat apărarea unui coleg mult mai tânăr decât mine şi pe care l-aţi acuzat pe nedrept, dvs. vă apărați în permanență șeful de partid. Asta e marea diferență dintre noi doi”, a arătat Mîndruță.

Senatorul spune că în al doilea rând, din decență și bun simț nu va face publice detaliile din unele discuții care au avut loc în perioada la care deputatul a făcut referire, respectiv la întâlnirea pe care Gheorghiță Mîndruță a avut-o cu președintele PNL, Nicoale Ciucă și cu secretarul general al PNL, Lucian Bode, privind o primire a sa în PNL.

„Vă invit, cu toată asumarea, să îl rugați pe șeful dvs. de partid, domnul Flutur, să vă pună la dispoziție lista de apeluri telefonice din perioada premergătoare vizitei premierului de atunci la Suceava, domnul Ciucă, mai ales telefoanele date în ziua vizitei. După studierea ei o să vă lămuriți cine pe cine a „curtat”, deși știți deja adevărul, doar că vă e greu să îl acceptați. Așa cum nu mai e nevoie să vă aduc aminte că ați fost printre cei care mi-aţi strâns mâna și mi-aţi urat bun venit în echipă, deși singura dvs teamă era că mă duc la PSD și vă încurc și mai rău anul acesta. Ne vedem la alegeri domnule deputat”, a arătat senatorul.


Intră acum și în grupul de