Milici asigura ca opozitia nu renunta la consultarea sucevenilor cu privire la desfiintarea actualelor judete (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

„Prin votul pe care PDL l-a dat la proiectul cu referendumul se demonstrează că blocaţi dreptul la opinie”, a declarat vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, în finalul şedinţei CJ Suceava de miercuri, când prin votul consilierilor PDL a fost respinsă organizarea unui referendum local privind reorganizarea administrativ teritorială.

Consilierul judeţean social-democrat a dat asigurări că opoziţia va găsi soluţii prin care „poporul sucevean” se va putea pronunţa în legătură cu desfiinţarea actualelor judeţe. „Vă spun că de ce vă este frică nu o să scăpaţi!”, a spus Milici.

Pe de altă parte, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, i-a spus lui Milici că interesul tuturor este pentru binele acestei zone.

„Nu avem interese diferite. Vrem să găsim cele mai bune soluţii pentru cetăţenii acestei zone”, a spus Flutur.

El a subliniat că fiind perioadă de vară ar trebui ca PSD să trimită demagogia în vacanţă. „E uşor să ieşi cu păreri în ideea că cineva, diseară, ne dă la televizor să se vadă ce răi sunt unii şi ce buni sunt alţii. Interesul este să găsim soluţii la probleme”, a spus preşedintele CJ Suceava care a adăugat că judecata electoratului vine la alegerile viitoare.

El a arătat că mai întâi trebuie văzută forma proiectului de lege privind regionalizarea şi că aşteaptă în acest sens discuţia de luni din coaliţia aflată la guvernare.

„Năzbâtiile lui Victor Ponta şi ale altora nu vrem să le luăm în calcul”, a mai spus preşedintele CJ Suceava.


Intră acum și în grupul de