Petru Luhan: Bruxelles-ul vede cu ochi buni posibilitatea aparitiei unui nou minister responsabil cu gestionarea fondurilor europene


Intră acum și în grupul de

“Apariția unui nou minister care să centralizeze instrumentele financiare comunitare este bine văzută la Bruxelles”, a declarat europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, într-un comunicat de presă, arătând că “în ultima perioadă, țara noastră, a făcut progrese în ceea ce privește gradul de absorbție a fondurilor europene, însă pentru a atrage toate fondurile este nevoie de eforturi substanțiale şi de găsirea unei strategii eficiente, mai ales în contextul în care economia noastră este dependentă de aceste fonduri”.

Potrivit documentului citat, la nivelul Uniunii Europene, există state membre care dispun de un asemenea minister responsabil cu gestionarea fondurilor comunitare. “Rezultatele obținute în aceste state sunt remarcabile. Putem enumera state precum Polonia, care prezintă o rată foarte ridicată a absorbției sau Spania care în perioada trecută de programare a absorbit absolut toate fondurile puse la dispoziție de către Uniunea Europeană”, precizează europarlamentarul democrat-liberal în comunicat.

Pe de altă parte, potrivit lui Petru Luhan, ultimele state care au aderat la UE se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește absorbția fondurilor. “Consider însă că România poate reuși să atragă tot ce i-a fost pus la dispoziție până în 2013 (sau 2016 conform regulii n+3 care permite României sa utilizeze fondurile încă 3 ani după terminarea perioadei de programare 2007-2013), cu condiția să realizeze această reformă instituțională. Este nevoie de o nouă unitate administrativă, cu statut juridic puternic şi care sa fie recunoscută la Bruxelles, formată din personal stabil şi bine calificat, care să lucreze împreună cu experți ai Comisiei Europene şi ai firmelor de specialitate recunoscute pe plan național şi european” a declarat Petru Luhan, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European, menţionând că obiectivul de a absorbi cât mai multe fonduri necesită eforturi permanente din partea statelor membre și implicarea administrației locale și regionale în fiecare etapă a procesului.

“Normele legate de fondurile structurale și de coeziune sunt complexe și greu de implementat, ceea ce duce la apariția erorilor. La nivelul UE, încercăm în continuare să simplificam şi să modernizăm normele și procedurile de alocare a fondurilor. Consider că este necesar ca și la nivel național să se realizeze acest lucru. Această simplificare va contribui la creșterea ratei de absorbție și la scurtarea termenelor de plată”, a mai apreciat eurodeputatul PDL, care a ţinut să sublinieze că în continuare, avantajele şi modalitățile de accesare a fondurilor europene nu sunt bine cunoscute de potențialii beneficiari şi din acest motiv aceștia nu apelează la ajutorul comunitar.

“O altă problemă des întâlnită este lipsa de comunicare şi doresc să accentuez necesitatea de informare a mediului privat și a autorităților regionale și locale cu privire la posibilitățile de finanțare, la condițiile de eligibilitate, la normele privind cofinanțarea și la normele privind rambursarea”, se mai arată în comunicatul semnat de europarlamentarul Petru Luhan.


Intră acum și în grupul de