Eugen Nicolaescu, fost ministru al Sanatatii: „USL isi propune reluarea programului de constructie a celor opt spitale regionale initiat in perioada guvernarii PNL” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

USL intenţionează să dubleze sumele alocate în prezent pentru finanţarea domeniului sănătăţii, a declarat vineri la Suceava, fostul ministru liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

„Vrem ca această finanţare să se axeze atât pe bugetul de stat, cât şi pe asigurări private de sănătate şi pe o taxă de solidaritate. De asemenea, ne propunem o creştere substanţială a finanţării medicinii de familie ca poartă de intrare în sistem şi în acelaşi timp ca pilon de urmărire a fiecărui pacient în parte din punct de vedere al stării de sănătate”, a declarat Nicolăescu, care a anunţat în cadrul întâlnirii cu medicii suceveni, organizată de filiala PNL Suceava a Organizaţiei Femeilor Liberale, că programul USL pentru sănătate va fi finalizat în luna septembrie 2011.

Totodată, fostul ministru al Sănătăţii a spus că liberalii îşi mai propun reluarea programului de construcţie a celor opt spitale regionale iniţiat în perioada guvernării PNL, precum şi finalizarea investiţiilor în spitalele aflate în construcţie încă din anii ’90. “Cele opt spitale regionale pe care noi ne-am propus să le facem nu au mai fost continuate de actuala guvernare. Dar am văzut că la cel puţin cinci dintre cele opt spitale, studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici sunt utilizaţi pentru parteneriate publice private. Cel puţin aşa a anunţat Guvernul şi sper să le facă. Dacă nu, oricum le vom relua noi atunci când vom veni la guvernare”, a conchis Eugen Nicolăescu.


Intră acum și în grupul de