Nechifor: „Justitia suceveana e subjugata politic PDL” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, nu a înţeles că în domeniul reorganizării administrative nu e cale de joacă, de discuţii, privind organizarea referendumului consultativ, a declarat, luni, liderul Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, subliniind că legislaţia este foarte clară în privinţa pedepsirii celor care zădărnicesc, prin orice mijloace, organizarea unui astfel de referendum. „E foarte ciudat că nici un oficiu al justiţiei nu s-a sesizat în acest caz. Justiţia suceveană e subjugată politic PDL”, a spus deputatul social-democrat.

El a prezentat textele de lege prin care se arată că, în cazul reorganizării administrative, un proiect de lege poate fi iniţiat doar după consultarea populaţiei prin referendum şi a subliniat că „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, iar în acest caz organul de urmărire penală se sesizează din oficiu.

Nechifor a declarat că a aşteptat două săptămâni pentru a vedea dacă se va sesiza din oficiu justiţia suceveană şi în condiţiile în care nu a constatat deschiderea unui dosar, PSD a decis să depună plângeri penale împotriva tuturor consilierilor judeţeni PDL şi preşedintelui CJ, care au votat împotriva organizării referendumului consultativ. Liderul social-democraţilor suceveni a mai adăugat că speră ca justiţia din Suceava să scape de sintagma de „justiţie portocalie” şi că va judeca în mod corect în această speţă.

Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a respins, la sfârşitul lunii iunie, propunerea consilierilor USL de organizare a unui referendum prin care populaţia judeţului să fie consultată cu privire la eventuala reorganizare administrativă a ţării, după ce aleşii PDL au votat împotrivă.

Referendumul a fost cerut de USL Suceava care, prin consilierii judeţeni, a depus un proiect de hotărâre în acest sens.

Premierul Emil Boc declara că organizarea unui referendum s-ar impune doar pentru modificări teritoriale în interiorul unui judeţ, dar nu şi pentru un proces general de reorganizare administrativă, aplicat la nivel naţional.


Intră acum și în grupul de