Intră acum și în grupul de
Preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a tras, luni, un semnal de alarmă cu privire la modalitatea în care vor fi analizate proiectele pe care administraţiile locale sucevene le vor depune în vederea refacerii infrastructurii afectate de inundaţiile de pe parcursul verii 2010.
Liderul PSD Suceava a făcut un apel către conducerile Prefecturii şi a Consiliului Judeţean să depună toate eforturile necesare pentru a ajuta cât mai mult primăriile, indiferent de culoarea politică a conducerii acestora, în vederea obţinerii avizelor necesare depunerii proiectelor care se bucură de finanţare europeană, iar selecţia lor să nu fie influenţată de decizia politică.
„Vreau să fac un apel către Prefectură şi Consiliul Judeţean în sensul de a da tot concursul acestor primării pentru a-şi putea pregăti actele necesare obţinerii avizelor care sunt obligatorii, aşa încât pe 29 iulie primăriile respective să poată depune proiecte de calitate pe ceea ce înseamnă această măsură europeană 322 şi, evident, în final să avem o situaţie favorabilă pentru Suceva ca şi judeţ”, a declarat Nechifor.
În acelaşi timp, liderul social-democraţilor suceveni a ţinut să adauge că este foarte important ca în judeţ să se atragă fonduri europene, indiferent de mărimea lor, pentru refacerea infrastructurii rurale ceea ce înseamnă drumuri comunale, canalizări, alimentări cu apă, adică dezvoltarea satului românesc.
„Sunt convins că proiectele sunt bune şi primarii au dovedit şi în trecut capacitate administrativă în a întocmi proiecte de calitate. Mai fac un apel ca decizia să fie legată strict de o evaluare corectă pe principii europene şi nu cum au fost în trecut situaţii în care decizia a fost politică legată de apartenenţa primarilor la un anumit partid”, a declarat Nechifor.
În vederea refacerii infrastructurii din mediul rural afectată de inundaţiile din 2010 Uniunea Europeană a alocat 156 de milioane de euro.
Intră acum și în grupul de