PSD avertizeaza ca daca Guvernul nu isi plateste datoriile catre firmele private acestea risca in curand falimentul


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a cerut joi Guvernului Romaniei, că prima măsură pentru ca noul val al crizei să afecteze cât mai puţin ţara, să achite urgent datoriile pe care le are statul către firmele private, în caz contrar firmele vor intra în faliment.

Cătălin Nechifor, care este preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD a spus într-o conferinţă de presă că Traian Băsescu şi Emil Boc încearcă să păcălească românii şi nu spun adevărul privind perspectivele economiei româneşti în condiţiile în care se înregistrează în întreaga lume o nouă descreştere economică, iar fiecare stat este obligat să găsească soluţii pentru depăşirea crizei.

„La noi, Guvernul şi Traian Băsescu sunt foarte relaxaţi. Nu au curajul să spună adevărul despre perspectivele economiei României”, a spus deputatul social-democrat.

El a mai explicat că, din păcate, guvernanţii sunt preocupaţi doar de tăieri în sectorul public care au avut ca efect tăieri de venituri şi în sectorul privat, ceea ce a dus la o scădere majoră a puterii de cumpărare a populaţiei afectând consumul, dar că a determinat şi blocarea economiei în condiţiile în care nu a achitat firmelor private contravaloarea lucrărilor efectuate pentru proiecte publice.

„Statul are de plătit mulţi bani firmelor private. Cu bună ştiinţă Guvernul Boc a blocat economia”, a mai spus parlamentarul social-democrat.

El a arătat că în condiţiile în care statul se împrumută oricum zilnic de la bănci, ar trebui să obţină fonduri şi pentru plata urgentă a datoriilor pe care le are către firmele private astfel încât mecanismul economic să iasă din blocajul actual.

„Dacă nu plăteşte datoriile către firmele private vom avea în curând în faţă contribuabili în stare de faliment care nu vor mai plăti taxe şi impozite. Statul are nevoie de contributori la buget”, a mai spus Nechifor.


Intră acum și în grupul de