Deputatul de Suceava Radu Ciornei a părăsit USR și a anunțat că s-a înscris în DREPT


Intră acum și în grupul de

Deputatul USR de Suceava Radu Ciornei a anunțat, luni, la începutul ultimei sesiuni parlamentare a actualului Parlament că face parte din Partidul Dreptate și Respect în Europa pentru Toți(DREPT).

Secretariatul Camerei Deputaților a fost informat, luni, de opt parlamentari provenind din USR, AUR și PNL că sunt membri ai DREPT.

Între cei opt deputați care au aderat la DREPT se află și Radu Tudor Ciornei, ales deputat în județul Suceava pe lista USR-PLUS.

În urma acestei decizii, USR rămâne fără reprezentare parlamentară în județul Suceava, cei doi parlamentari aleși în județul Suceava plecând la alte partide.

DREPT este o formațiune politică înregistrată în 2023 formată din mai mulți foști membri USR și care la alegerile locale din primăvară l-a susținut pe Nicușor Dan la funcția de primar general al municipiului București.

„Biroul Naţional al USR a exclus din partid şi din grupul parlamentar, prin vot, doi deputati care în ultimele zile au purtat negocieri cu alte partide politice în nume personal. Deputatul de Vâlcea Marian Lazăr şi deputatul de Suceava Radu Ciornei nu mai sunt de astăzi membri USR, deputaţi afiliaţi grupului parlamentar USR. Forul de conducere a decis excluderea lor după ce aceştia au recunoscut că în ultima perioadă au avut discuţii cu alte partide pentru a obţine garanţia că vor fi pe locuri eligibile la alegerile parlamentare”, anunţă USR într-un comunicat oficial.


Intră acum și în grupul de