Intră acum și în grupul de
„USL Suceava a devenit un fel de FNI !” Aceasta e concluzia la care a ajuns prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PDL, senatorul Orest Onofrei după ce a urmărit modul în care se comportă opoziţia suceveană.
Parlamentarul sucevean este de părere că în momentul de faţă liderul judeţean al PSD, deputatul Cătălin Nechifor nu face altceva decât „să doarmă liniştit şi să se viseze preşedintele Consiliului Judeţean Suceava” dar l-a avertizat că în acest fel de vise „nici măcar Ovidiu Milici nu mai crede”. (Ovidiu Milici este purtătorul de cuvânt al PSD Suceava –n.n.)
Orest Onofrei a declarat diminică presei locale că nu înţelege modul în care se autoproclamă câştigători ai alegerilor, cei din USL şi a comparat felul acestora de a-şi clama rezultatele din propriile sondaje cu intrecerile socialiste din perioada comunistă a României. „La desemnarea candidatilor pentru CJ şi primăriile reşedinţă de judeţ făcute de USL la nivel national s-a prezentat şi un aşa-zis sondaj de opinie cu beţigaşe colorate, numai bune de adormit proprii candidaţi.
Aşa-zis sondaj pentru că seamănă mai mult cu raportările din întrecerea socialistă a CAP-urilor din timpul lui Ceauşescu”, a spus senatorul sucevean PDL.
El a explicat că în acel sondaj „mai în toate judeţele USL are 50, 60, 70 sau chiar 80 % din voturi. Să moară de invidie chiar şi Ion Iliescu care nu a fost în stare să aibă asemenea scoruri nici în zilele lui bune de proaspăt emanat”.
Vorbind despre situaţia de la Suceava, Orest Onofrei a spus că opoziţia locală a supralicitat artificial in sondajele de opinie de la 27 %, la 36 % ca în final să se ajungă la un scor în favoarea USL de 51 %. „Până şi lui Ponta şi lui Antonescu li s-a părut că e cam groasă şi au lăsat la 51 %, aşa din burtă, după ce brava opoziţie de la Suceava raportase cu mândrie muncitorească, cu 2 săptămâni înainte, chiar 65 % pentru USL”, a mai spus prim-vicepreşedintele PDL Suceava.
Parlamentarul sucevean s-a întrebat retoric de ce atunci când liderul naţional al PSD, Victor Ponta a fost la Suceava, s-a întâlnit cu membrii PSD, PNL şi PC, la Casa Culturii din municipiul reşedinţă de judeţ?
„Ponta s-a jucat de-a Sobieski si românii în Casa Culturii, ca să pară că sunt mulţi, existând pericolul să se facă de râs într-o adunare populară”, a conchis senatorul Orest Onofrei.
Intră acum și în grupul de