PSD Suceava după învestirea Mariei Tomescu pentru al treilea mandat de primar la Baia: Când faci bine comunității se vede la vot.


Intră acum și în grupul de

O echipă a PSD Suceava condusă de președintele organizației, senatorul Ioan Stan, a participat la învestirea pentru al treilea mandat al Mariei Tomescu în fruntea comunei Baia.

 „Când faci bine comunității se vede la vot. 62% în 2016, 75% în 2020, 85% în 2024. Sunt procentele victoriilor obținute în alegeri de către Maria Tomescu, un primar care a atras în două mandate pentru comunitatea sa investiții de peste 30 de milioane de euro”, a transmis PSD Suceava care menționează că a avut aceste realizări în cele două mandate de până acum deși nu a avut nici intrare, nici înțelegere la Consiliul Județean.

 La ceremonia de învestire a primarului și de constituire a Consiliului Local Baia au participat președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, senatorul George Mândruță, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, și primarul comunei Fântâna Mare, Octavian Ursache.

„Le-am transmis locuitorilor din Baia că echipa PSD va fi în continuare alături de primarul lor și că acest nou mandat va fi unul în care Maria Tomescu va avea un partener în dezvoltarea comunei, în persoana noului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan. Dezvoltăm comuna Baia, dezvoltăm județul Suceava! Mult succes, Maria Tomescu!”, se arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de