SARBATOAREA ROADELOR a umplut pana la refuz sala mica a Casei Culturii din Suceava cu tineri din PDL (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 450 de tineri democrat-liberali din municipiul reşedinţă de judeţ au umplut până le refuz sala mică a Casei Culturii din Suceava, în cursul zilei de joi, pentru a celebra prima ediţie a “Sărbătorii ROADELOR”, care s-a dorit de fapt a fi un foarte bun prilej de bilanţ politic.

Evenimentul a fost unul organizat după toate rigorile şi a avut parte, în afara unui decor spectaculos realizat din produse agricole, şi de prezenţa celor mai importanţi lideri judeţeni ai partidului. Au fost în sală preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Gheorghe Flutur, care i-a premiat pe 35 dintre tinerii din PDL cu titluri de excelenţă pentru activitatea politică de până acum, senatorul Orest Onofrei şi deputatul Dumitru Pardău, prim-vicepreşedinţi ai partidului, deputaţii Sanda-Maria Ardeleanu şi Dan Gospodaru, primarul Sucevei Ion Lungu şi nu în ultimul rând, aplaudat la scenă deschisă, secretarul organizaţiei judeţene, Ioan Bălan.

Toţi cei menţionaţi au vorbit sutelor de tineri prezenţi şi le-au cerut să se implice cât mai mult în viaţa politică pentru a putea exista rezultate pozitive şi mai ales pentru a accede în posturi de conducere în administraţia publică locală şi chiar centrală.

„Dacă în campania electorală toţi seniorii sunt foarte atenţi cu tinerii, ulterior, după alegeri, asta se mai pierde. Noi la PDL încercăm însă să facem lucrurile aşa cum trebuie. Azi văd foarte mulţi tineri din cei din 2008. Asta arată că suntem serioşi şi că ce am promis am respectat”, le-a spus deputatul Ioan Bălan tinerilor PDL. El a lansat şi o serie de atacuri la adresa USL, spunând că în timp ce tinerii din PSD fac şcoli de vară ca să se plângă de faptul că nu au trecut de stadiul de lipitori de afişe, la PDL seniorii premiază excelenţa în activitatea politică.

„Seniorii PDL i-au tot bătut peste tot pe seniorii PSD din 2008 încoace. Tinerii din PSD i-au bătut şi ei pe seniorii din PSD. E timpul ca şi tinerii din PDL să îi bată şi ei pe cei din PSD. Asta e misiunea voastră pentru anul 2012. Să îi bateţi pe tinerii care conduc USL Suceava!”, a spus de la tribună secretarul general al PDL Suceava.

Un discurs foarte interesant l-a avut şi senatorul Orest Onofrei care le-a spus pe şleau tinerilor că nu e cazul să îşi facă iluzii că cineva le va da ceva, ci că vor trebui să demonstreze că pot să îşi ia şi singuri. „Războiul în politică e între tinerii care încă nu ştiu şi seniori care încă pot. Nimeni nu vă dă nimic. În politică ai atât cât reuşeşti să îţi iei. Şi îţi iei atât cât meriţi”, le-a transmis Onofrei, alături de îndemnul de a se mobiliza pentru lupta electorală din 2012.

Gheorghe Flutur le-a spus tinerilor democrat-liberali suceveni că la Suceava, PDL a dovedit că este simbolul dreptei şi al centrului-dreapta al politicii, subliniind că în timp ce USL, pe care a denumit-o „Alianţa Socialistă” promite oamenilor ajutoare, PDL este partidul în care se munceşte şi care promite oamenilor investiţii. „PDL e un partid care preţuieşte munca. Din păcate, PSD nu apreciază munca. Ei apreciază săracii ca să aibă pe umerii cui plânge”, a explicat liderul organizaţiei judeţene Suceava a PDL.

El a subliniat că, în mod tradiţional, tinerii sunt de dreapta şi de centru-dreapta pentru că sunt întreprinzători şi a arătat că investiţiile pe care PDL le promovează sunt în special pentru tinerii de azi pentru că ei vor beneficia de aceste lucrări mulţi ani. „Decât pomeni, mai bine investiţii în infrastructură şi în modernizare”, a spus Flutur.

Gheorghe Flutur a mai spus că oamenii înţeleg mai bine ceea ce propune PDL şi de aceea PSD trăieşte în prezent o iluzie că va reveni la putere. „PSD Suceava trăieşte o iluzie a sondajelor etnobotanice că se vor întoarce repede la putere”, a conchis liderul judeţean al PDL.

În aceeaşi şedinţă, prim-vicepreşedintele PDL Suceava, deputatul Dumitru Pardău, le-a spus tinerilor că deja în zona Dornelor, pe care el o reprezintă în Parlamentul României, fiind deputat al colegiului de munte, tinerii au câştigat alegeri şi că trei localităţi sunt conduse de tineri din PDL.

El a arătat că în această zonă tinerii vor fi bine reprezentaţi în consiliile locale. Dumitru Pardău a mai spus că dacă în prezent se vorbeşte de asigurarea de locuri pentru tineri pe listele electorale, este probabil ca în curând, situaţia să se inverseze, iar seniorilor să li se ofere locuri pe liste.

La finalul şedinţei Gheorghe Flutur a înmânat carnete de partid unui număr de 10 foşti membri ai PSD Suceava, conduşi de fostul consilier judeţean, exclus din partid, Ioan Corjuc.


Intră acum și în grupul de